
La initiativa Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in data de 29 ianuarie 2015, echipe mixte de inspectori din cadrul MADR, cu aportul consistent al Inspectoratului General al Politiei (IGPR) si al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) au desfasurat o actiune de control intr-o piata agroalimentara din Bucuresti.
Actiunea a vizat respectarea modului de aplicare a Legii 145/2014 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pietei produselor din sectorul agricol dar si pregatirea producatorilor in acest sens. In acelasi timp, a fost urmarita depistarea si sanctionarea fenomenelor ilicite ce se manifesta pe filiera comercializarii legumelor si fructelor, a conformitatii cu standardele de comercializare, a provenientei acestora precum si in scopul sanctionarii unor nereguli constatate.
De asemenea, inspectorii au avut in vedere urmarirea trasabilitatii, a depistarii neconformitatilor de compozitie, a falsurilor si a substituirilor, a utilizarii materiilor prime pentru producerea produselor traditionale din lapte si produse lactate. A fost urmarita si modalitatea in care Administratia Pietelor a delimitat spatiul aferent producatorilor, asa cum prevede Legea 145/2014.
In cadrul controlului au fost verificati un numar de 45 agenti economici, fiind aplicate sanctiuni constand in amenzi contraventionale in cuantum de 11.600 lei, intocmirea a trei dosare penale pentru suspiciunea de evaziune fiscala, suspendarea activitatii de comercializare a unei societati si confiscarea de produse de origine animala care nu au intrunit conditiile de identificare in conformitate cu prevederile legale.
Actiunea din data de 29 ianuarie 2015 a avut in vedere si incurajarea producatorilor de a comercializa produse proaspete, in acest sens fiind initiate discutii cu acestia, in vederea prezentarii si clarificarii aspectelor referitoare la comercializare din Legea 145/2014.
Mentionam ca astfel de actiuni vor fi derulate pe tot parcursul anului 2015, avand atat rol de preventie, cat si de inspectie si control.
MADR










