
Comercializarea animalelor de interes economic si a celor de companie se poate efectua doar in locuri sau spatii (targuri de animale) autorizate / inregistrate conform legislatiei sanitar-veterinare in vigoare. Prin targ de animale vii se intelege un loc special amenajat la nivelul unei unitati administrativ teritoriale, destinat vanzarii directe de animale domestice vii provenite din exploatatii ale gospodariilor populatiei.
Legalitatea normelor de functionare a targurilor sunt prevazute in Ordinul nr. 45 din 17.05.2010, emis de A.N.S.V.S.A si publicat in M.O. nr. 333 din 19.05.2010.
Pentru a functiona, un targ de animale trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
-
-
- sa fie autorizat sanitar – veterinar;
- sa functioneze dupa un program avizat de catre D.S.V.S.A. judeteana;
- sa fie asigurata asistenta medicala veterinara prin contract incheiat de administratorul targului cu un medic veterinar de libera practica organizat conform legii;
- sa detina spatiile si dotarile necesare exercitarii atributiilor de catre medicul veterinar oficial cu responsabilitate pentru acest obiectiv;
- sa fie asigurate spatii corespunzatoare pentru izolarea animalelor diagnosticate bolnave in targ;
- sa fie imprejmuit, pentru a impiedica intrarea / iesirea persoanelor si/ sau a animalelor prin alt loc decat cel destinat acestui scop;
- sa detina o singura poarta de acces pentru mijloacele de transport animale, la nivelul careia se amplaseaza rampa de descarcare, incarcare pentru animale;
- sa fie prevazut cu utilitati pentru dezinfectie sau sa detina contract cu unitati specializate.
-
Pe perioada functionarii targului de animale vii, localitatea pe teritoriul careia este organizat, nu trebuie sa fie supusa unor restrictii sanitare veterinare.
Administratorul targului de animale vii, este responsabil pentru asigurarea conditiilor de functionare in baza normelor legale.
Administratorul targului de animale vii autorizat este obligat sa se asigure de sprijinul primariei pentru asigurarea fortelor de ordine necesare desfasurarii in bune conditii a activitatii.
Targul de animale vii functioneaza la date precise, conform programului cu o frecventa saptamanala, lunara sau trimestriala, in functie de optiunile proprietarului de targ.
In targul de animale pot avea acces numai animale vii identificate si inregistrate potrivit legii, insotite de documentele sanitar-veterinare legale, emise de catre persoanele abilitate, respectiv:
-
-
- Pasaportul (in cazul speciei bovine si cabaline)
- Cartea de exploatatie
- Formularul de miscare
- Cartea de sanatate al animalului
-
Transportul animalelor sa fie efectuat in vehicole autorizate sanitar veterinar in acest scop, dezinfectate si care sa asigure normele de bunastare a animalelor pe parcursul calatoriei.
In judetul Sibiu sunt autorizte de D.S.V.S.A. Sibiu la aceasta data sapte targuri in localitatile Sibiu, Avrig, Agnita, Ludus, Orlat, Miercurea Sibiului si Saliste, unde se pot comercializa diferite specii de animale domestice, locatii insuficiente pentru solicitarile crescatorilor de animale, din judet si judete limitrofe.
Din acest motiv este necesara implicarea autoritatilor locale din localitatiile unde in anii precedenti erau organizate targuri de traditie, pentru reamenajarea acestor obiective la nivelul cerintelor legale, targuri atat de utile pentru proprietarii de animale de a-si valorifica excedentul de animale din propria gospodarie, in mod civilizat si legal. (exemplu orasul Dumbraveni, Ocna Sibiului, Talmaciu, com. Tarnava, Alma, Marpod, Nocrich, Arpasul de Jos, Seica Mare, etc).
Serviciul de inspectii si control din cadrul D.S.V.S.A. Sibiu, va verifica prin actiuni organizate si prin colaborare cu personal din cadrul I.P.J. Sibiu, modul cum sunt respectate prezentele masuri de catre factorii responsabili.
In context, Inspectorii D.S.V.S.A. Sibiu au efectuat in perioada 3-26 martie controale in 3 targuri de animale, 2 abatoare, doua centre de colectare animale (bovine, ovine), si doua controale in trafic pe trasee cu drumuri nationale,
Desi, D.S.V.S.A Sibiu, prin personalul veterinar de la nivel judetean si de la unitatile teritoriale, a atentionat permanent crescatorii de animale prin intalniri organizate, prin adrese si comunicate in mass-media, privind conditiile legale pentru miscarea si comercializarea animalelor, in urma controalelor efectuate s-a constatat ca unii proprietari de animale incalca aceste prevederi prin:
-
-
- transportul animalelor cu mijloace de transport neamenajate corespunzator si care nu asigura confortul specific speciei de animale;
- circulatia animalelor neidentificate cu documente sanitare veterinare incomplete (document de miscare, pasaport pentru cabaline si bovine);
- comercializarea animalelor in targuri, sau in locuri neautorizate, fara documente sanitare veterinare care sa ateste avizul miscarii si starea de sanatate a animalalelor respective.
-
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 14 amenzi cotraventionale in valoare de 9.300 lei, la doi proprietari de cabaline, sapte proprietari de bovine, un proprietar de porcine si patru transportatori de animale vii, identificati in trafic.
Reamintim ca nerespectarea legislatiei privind miscarea animalelor fara aviz si documente sanitare veterinare, se sanctioneaza cu amenda intre 600 si 3.000 lei.
Conducerea D.S.V.S.A. Sibiu
reprezentata de Dr. Pentea Ioan – comunicator desemnat




