
Joi, 12 mai 2011, la hotelul Prezident din Arad, a avut loc lansarea cartii „CODEXUL PRODUSELOR DE PROTECTIE A PLANTELOR OMOLOGATE PENTRU UTILIZARE IN ROMANIA”.
Lucrarea a aparut sub egida Societatii de Protectia Plantelor „Transilvania”, controlul stiintific fiind asigurat de regretatul Profesor universitar dr. VIOREL FLORIAN, din cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din CLUJ-NAPOCA.
Lucrarea a fost elaborata de un colectiv de specialisti din cadrul S.C. ANDAGRA SRL ARAD, sub coordonarea dr. ing. Corneliu Henegar.
La aceasta lansare de carte au participat peste 70 de specialisti in agricultura si protectia plantelor din partea de vest a tarii, ocazie cu care s-au purtat discutii extrem de aplicate, de profesionale, pe marginea acestui nou CODEX.

Lucrarea se constituie ca o modesta contributie a unui colectiv de oameni inimosi, la vastul domeniu al protectiei plantelor, dupa opinia unanima a specialistilor prezenti la lansare, noul CODEX fiind o initiativa bine venita si indelung asteptata de catre toti producatorii agricoli si nu numai.
Spre deosebire de codex-urile publicate sub egida Ministerului Agriculturii, pana in anul 2005, produsele de protectie a plantelor, in functie de spectrul de actiune (fungicid, insecticid, erbicid etc.), sunt prezentate pe culturi si pe substante active, mentionandu-se toate produsele omologate aflate in vigoare, denumirile populare si stiintifice ale agentilor de daunare, doza sau concentratia recomandata, inclusiv gradul de toxicitate.
In acelasi timp, sunt prezentate: indexul produselor de protectie a plantelor, producatorul(ii) acestora, date referitoare la certificatele de omologare si a valabilitatii lor in timp (data expirarii), un tablou al abrevierilor privind forma de conditionare a produselor, dar si un tablou general al distributiei utilizarilor omologate ale produselor, pe culturile (domeniile) pentru care sunt recomandate, cu indicarea paginilor din codex unde sunt prezentate produsele.
Totodata, in anexe sunt prezentate: indexul substantelor active ale produselor de protectie a plantelor, care fac obiectul codexului, apartenenta chimica a substantelor, modul de actiune si domeniul de utilizare a acestora, cat si gruparea produselor de protectie a plantelor, in functie de substantele active componente.
Mentionam ca prezentarea produselor de protectie a plantelor in aceasta lucrare s-a efectuat, in functie de Listele produselor omologate in sedintele Comisiei Nationale de Omologare a Produselor de Protectie a Plantelor, publicate pe site-ul M.A.P.D.R., de legislatia in vigoare si de normele Uniunii Europene.
Noul Codex se poate achizitiona incepand din aceasta saptamana. Informatii suplimentare se gasesc pe www.prognoza-avertizare.ro.




