
Comisia Europeana a adoptat Regulamentul (CE) Nr. 1195/2008 din 2 decembrie 2008 de inregistrare a denumirii “Somonul scotian de crescatorie” in Registrul denumirilor de origine protejate si al indicatiilor geografice protejate (IGP).
Descrierea somonului scotian de crescatorie
Clasa 1.7: Pesti, moluste si crustacee proaspete si produse derivate
Produsul conventional Scottish Farmed Salmon (somonul scotian de crescatorie) trebuie sa apartina speciei Salmo Salar (somon de Atlantic). Forma sa este caracteristica. Vazut din lateral, pestele trebuie sa aiba o suprafata ventrala rotunjita, iar partile laterale trebuie sa fie suficient de musculoase pentru a sustine carcasa si dupa eviscerare. Somonul scotian de crescatorie are un aspect cu reflexe irizante si este de culoare argintie. Culoarea carnii trebuie sa aiba o intensitate de minimum 26 pe scara Roche.
Somonul scotian de crescatorie are o consistenta ferma, cu o textura variind de la fibroasa pana la fina.
Gustul consistent se pastreaza datorita refrigerarii rapide dupa scoaterea din apa.
Organic Scottish farmed salmon (somonul scotian crescut ecologic) trebuie sa prezinte aceleasi caracteristici ca cele descrise mai sus, cu exceptia criteriului legat de culoarea carnii, pentru care nu se impune nicio intensitate minima pe scara Roche.
Somonul este hranit cu alimente compuse, pe baza de faina si ulei de peste, astfel incat sa se asigure toate elementele nutritive necesare.
Somonul scotian crescut ecologic este hranit cu alimente compuse, pe baza de produse derivate, faina si ulei de peste, certificate ca fiind durabile de catre organisme precum Marine Stewardship Council (MSC), dar si cu produse certificate provenind din agricultura ecologica.
Mai multe cititi pe site-ul www.agriculturae.ro




