Policultura traditionala in iazuri si lagune a evoluat treptat spre modalitati de productie mai organizate care intra in categoria acvaculturii semi-extensive.
Producatorii nu se mai multumesc doar sa amplifice dezvoltarea naturala a iazurilor sau lagunelor, ci dau o mana de ajutor naturii, introducand alevini nascuti in unitati de eclozare si suplimentand aportul de hrana. Cel mai elocvent exemplu este cultivarea crapului in iazuri, metoda foarte raspandita in tarile din Europa Centrala. Acvacultura in apa salcie din Europa meridionala recurge si ea, din ce in ce mai des, la unitati de eclozare si alimente industriale, ceea ce ii permite sa compenseze scaderea productiei naturale. Crescatoriile italiene, din deltele raurilor Po si Adige, insamanteaza lagunele cu alevini de biban si dorada, pentru a suplimenta imputinarea acestor specii in stadiu natural si pentru a compensa disparitia anghilei. In crescatoriile esteros din Spania si Portugalia, aceasta practica a permis investigarea unor noi specii precum calcanul si limba de mare
Trebuie sa mentionam de asemenea pastrarea in bazine speciale, care plutesc in mare sau sunt asezate pe sol. Aceasta practica are legatura cu pescuitul. Ea permite pastrarea si ingrasarea animalelor capturate, in scopul de a le comercializa ulterior. Aceasta metoda vizeaza in special pestii si animalele acvatice care nu isi pastreaza calitatea gustativa odata supuse unor procedee de pastrare clasice, cum ar fi apertizarea, sterilizarea sau congelarea. Exemplul cel mai curent este acela al crustaceelor mari, precum homarul, langusta si crabul, al caror sezon de pescuit este perioada primaverii, dar care se consuma in mod traditional in timpul sarbatorilor de iarna. Un alt exemplu, care a starnit mai multe polemici, este ingrasarea tonului rosu in custi flotante, procedeu aparut in anii 1990 in regiunea Mediteranei. In acest caz este vorba de exportarea pe timp de iarna si la un pret mai bun, a specimenelor capturate in sezonul de pescuit din primavara.
