In tara noastra, linul se gaseste in toate apele statatoare de la ses (balti, iazuri, helesteee) inclusiv in iazurile de crap si mai rar in apele curcatoare.
Linul (Tinca tinca) nu creste la dimensiuni mari. Lungimea sa medie este de 25-40 cm, iar greutatea medie de 0,5-1 kg. Mai rar poate atinge si lungimi de 60-70 cm, la o greutate de 2-3 kg. Exceptional ajunge la 7 kg.
Se gaseste in toate baltile de revarsare de-a lungul Dunarii, in bratele moarte, dar numarul cel mai mare de lini traieste in Delta. In rauri este mai rar intalnit, pentru ca nu-i plac curentii din apele curgatoare.
Poate fi recunoscut usor dupa corpul caracteristic, indesat, foarte lat in regiunea cozii, precum si dupa solzii marunti cu care este in intregime acoperit.
Coloritul linului difera in functie de natura apelor. Cu cat apa este mai mlastinoasa, cu atat coloritul linului este mai inchis si invers, culorile exemplarelor care traiesc in zone unde apa circula sunt mai deschise. Spatele si partile laterale ale linului din ape mlastinoase sunt negre-verzui, regiunea abdominala fiind galben-verzuie. In alte ape, ca de exemplu in crescatoriile de crap, spatele linului este verzui cu nuante cafenii, partile laterale verzi, cu irizatii aurii, iar burta galben-aurie.
Spatiul vital al linului il constituie apele statatoare mlastinoase, in care el se gaseste intotdeauna in apropierea fundului, ii plac cel mai mult acele ape statatoare a caror albie este acoperita de mal si care sunt bogate in vegetatie acvatica submersa. In astfel de locuri, linul cauta portiunile umbroase, unde scurma malul de pe fundul apei in cautarea hranei. Se complace indeosebi in apele statatoare bogate in alge, plante pe care isi depune si icrele, in timpul revarsarii apelor, linul paraseste matca, odata cu crapul, deplasandu-se in locurile proaspat inundate, insa si dupa retragerea apelor ramane in continuare in bratele moarte, in baltile de revarsare, in gropile de cariera sau in canale. Pentru iarna isi sapa un “culcus“, intrand in intregime in mal, unde hiberneaza pe toata durata iernii, in lacurile cu apa limpede nu sta in portiunile apropiate de mal, unde ar putea fi observat cu usurinta, ci se trage mai spre interiorul apei, la adapostul plantelor acvatice.
In general, “meniul” linului se aseamana cu cel al crapului. Linul este un peste pasnic, omnivor, a carui hrana consta in principal din insecte acvatice si larvele acestora, rame, melci, scoici si raci minusculi.
Linul atinge maturitatea sexuala in cel de-al treilea sau al patrulea an de viata. Perioada sa de reproducere este extrem de lunga, durand chiar mai mult decat cea a carasului. Reproducerea incepe de obicei la mijlocul lunii mai, cand temperatura apei se ridica pana la 22-24 grade C, si dureaza pana spre sfarsitul lunii august. Este unul dintre cei mai prolifici pesti din apele noastre. Exemplarele cele mai mari pot depune chiar peste un milion de icre, bineinteles pe parcursul intregii perioade de reproducere.
Carnea linului este alba, dulceaga, usor faramicioasa. De obicei are gust de mal, dar punand pestele in apa curata si mereu schimbata, in doua-trei zile pierde aceast gust.
In crescatorii creste incet, deoarece doar in al treilea an ajunge 25 cm si 250 grame. Dar datorita cerintelor gastronomice al miscarii Slow Food, in provicia Torino, Italia, au apartut crescatorii de lin, cu denumire de origine protejata „Tinca Gobba Dorata del Pianalto di Poirino”
Se pescuieste stationar cu pluta si struna plumbuita pe fundul apei utilizand ca momeli rama, mamaliga la carlig nr. 6-7, vermisor la carlig nr. 10 si boabe de grau fiert la carlig nr. 11-12., in zona beltilor care au legaturi cu cursurile de apa, in locuri nu prea adanci cu fund malos, in apropiere de stufarisuri.
Sursa: Pestii apelor nosatre – dr.G.D.Vasiliu
