Tinerii artisti invitati sa dea „O SANSA DUNARII ALBASTRE”

By

·

2 – 3 minute
O sansa Dunarii albastre

O sansa Dunarii albastre

Proiectul DANUBEPARKS STEP 2.0 continua succesul celor cinci ani de cooperare transnationala intre Ariile Protejate Dunarene. Unul dintre obiectivele sale estepromovarea unei “Identitati dunarene” comune in toate regiunile partenere si pentru acest scop au fost prevazute in cadrul proiectului o serie de evenimente culturale, festivaluri si expozitii.

Un asemenea eveniment este si Concursul cu tematica ecologica intitulat “O SANSA DUNARII ALBASTRE” ce se desfasoara din anul 2000 la nivel national, fiind organizat de Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii in parteneriat cu Liceul de Arta „George Georgescu” Tulcea. Incepand cu anul 2010 concursul a devenit international, cele mai bune lucrari ale fiecarei editii fiind prezentate in orase situate de-a lungul Dunarii.

Concursul se adreseaza tinerilor intre 15-18 ani de la liceele de arta din Romania si din celelalte tari dunarene. Lucrarile, insotite de datele de identificare ale autorului si ale institutiei de invatamant pe care o reprezinta, sunt asteptate pana la data de 9 mai 2014 la adresa: SC Vizual SRL, Cluj Napoca, jud. Cluj, Str. Tecuci, nr. 24, ap.5. Materialele transmise trebuie sa fie originale si realizate de concurenti, proiectele de afis vor avea dimensiunile de 42/60 cm, iar tehnica de lucru este libera: tempera, colaj, tehnica mixta, grafica.

Concursul cu tematica ecologica intitulat “O SANSA DUNARII ALBASTRE” este organizat anual, incepand cu anul 2000. Manifestarea isi propune sa faca cunoscute problemele de mediu legate de Dunare dintr-o perspectiva artistica ce exprima viziunea unor tineri elevi de la liceele de arta din mai multe tari dunarene, in ideea cresterii constientizarii publicului, actorilor locali si a factorilor de decizie cu privire la insemnatatea protejarii ecosistemelor si biodiversitatii fluviului ca fundament al unui mediu curat, dar si ca vectori principali ai dezvoltarii durabile. Realizarea acestei expozitii isi propune a utiliza arta ca factor de educatie pentru mediu, ca instrument de atragere si implicare a publicului in conservarea si protejarea fluviului DUNAREA si a DELTEI DUNARII, careeste o valoare naturala a Europei si totodata a patrimoniului natural universal.

Informatii suplimentare privind competitia se gasesc pe website-ul www.thebluedanube.ro .

Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii promoveaza continuu concursul si obiectivele acestuia. Avand in vedere ca Dunarea, cel mai important fluviu al Europei este in atentia institutiilor europene care s-au implicat in conceperea Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunarii si care vor ramane ca parteneri pe tot parcursul implementarii acesteia, organizarea si gazduirea acestei expozitii la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, reprezinta o ocazie deosebita de a aduce in atentia cetatenilor tarilor europene importanta implicarii in actiunile de protejare si conservare a fluviului Dunarea.

Proiectul DANUBEPARKS STEP 2.0 – Ancorarea Retelei Dunarene de Arii Protejate ca Platforma pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunarii se implementeaza in perioada 1.10.2012 – 30.09.2014. Informatii suplimentare privind proiectul DANUBEPARKS STEP 2.0 se gasesc pe pagina web a proiectului: www.danubeparks.org .

 



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.