
Romania va avea cel mai mare parc natural din Europa. Guvernul a aprobat initierea procesului de infiintare a Parcului National Muntii Fagaras ca un parc emblematic al Romaniei si Europei.
Actul normativ prevede etapele necesare pentru constituirea acestui nou parc national, care se vor derula in perioada octombrie 2016 – 2020. Totodata, in acest scop, va fi creat un grup de lucru interministerial, sub coordonarea Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, responsabil cu activitatile de analiza, aprobare si planificare. Ca prim pas, Ministerul Mediului va initia o oferta de colaborare pe baza de voluntariat public privat adresata organizatiilor de mediu care doresc sa sprijine pe termen lung constituirea parcului national, autoritatilor statului si celor locale din zona viitorului parc s.a.
“Acest efort se inscrie in abordarea noua pe care am propus-o in acest an la Ministerul Mediului, aceea a economiei verzi, prin care privim mediul si conservarea naturii si prin prisma oportunitatilor de dezvoltare si ca motor de crestere economica si sociala. Din acest punct de vedere, viziunea pentru Parcul National Fagaras este de a fi o arie protejata pentru OAMENI SI NATURA — unde realizam cadrul pentru a pune sub protectie capitalul extraordinar de paduri si biodiversitate care exista in acest areal, dar in acelasi timp se pot crea oportunitati economice si de dezvoltare durabila pentru comunitatile locale.” a declarat Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Cristiana Pasca Palmer, cu ocazia aprobarii de catre executiv a Memorandumului privind infiintarea Parcului National Fagaras.
Cu o suprafata de 200 000 ha, Muntii Fagaras sunt cel mai important rezervor de biodiversitate din Muntii Carpati, dar si un rezervor de apa curata cu debit constant pentru milioane de locuitori, inclusiv rezerva pentru municipiul Bucuresti. Totodata, reprezinta cel mai mare bazin forestier al Romaniei, cu cea mai mare suprafata de ecosisteme si pajisti nefragmentata antropic la nivel national si european. In plus, Parcul National Fagaras creeaza premisele necesare conservarii celor mai reprezentative paduri natural virgine si cvasivirgine (estimate la cca 30 000 ha), practic, astazi disparute din restul Europei.
In jurul Muntilor Fagaras traiesc 73 000 de locuitori in 128 de localitati. Exista o mare varietate si bogatie de traditii locale, mare parte insa amenintate cu disparitia din cauza ca multi tineri parasesc zona in lipsa oportunitatilor economice.
“Existenta unui Parc National in Muntii Fagaras, creeaza oportunitati viabile de dezvoltare la nivel local prin eco-turism, prin agricultura ecologica si alte activitati economice cu impact redus asupra mediului. Ganditi-va ca aceasta zona e la doar 2-3 ore distanta cu avionul de marile capitale europene. Daca luam in calcul populatia totala de 500 milioane de locuitori care traiesc in Uniunea Europeana si de trendul accelerat in turism, in care din ce in ce mai multi oameni se orienteaza spre vacante in zone cu natura curata, cu traditii, asta confera Romaniei si naturii ei, un avantaj competitiv de netagaduit.” a mai precizat ministrul Cristiana Pasca Palmer.
Parcul National Muntii Fagaras va constitui cel mai important rezervor de biodiversitate din Muntii Carpati cu 27 de tipuri de habitate naturale, 6 specii de mamifere, 3 de amfibieni, 4 de pesti, 13 de nevertebrate si 66 de plante endemice, toate de interes european, rezervor de apa curata cu debit constant si cel mai mare bazin forestier al Romaniei.
Parcul National Fagaras si ariile protejate adiacente, respectiv Parcul National Bucegi, Parcul National Piatra Craiului, Muntii Leaota si Iezer Papusa ocupa o suprafata de 280 000 de ha, care reprezinta cea mai intinsa zona de salbaticie din Europa, echivalentul unui Yellowstone European gazduit in Romania.









