In anul 2013, doi ciobani din Romania si unul polonez au plecat la drum, in transhumanta, cu 300 de oi si un miel. Au mers 100 de zile si au parcurs aproape 1400 de kilometri. Destinatia finala: Muntii Tatra. Expozitia – prefata a proiectului cultural Drumul oii. Poveste cu sfarsit asteptat ? – Va fi deschisa la Muzeul National al Taranului Roman, sala Acvariu, in perioada 22 septembrie – 30 octombrie 2016. Intrarea este libera.
Totul a fost foarte bine organizat, nimic nu a fost la intamplare: proiectul ‘Transhumanta 2013’ a fost pus la cale de Asociatia Transhumanta (Romania) si Fundatia ‘Pasterstwo Transhumancyjne’ (Polonia). Prin calatoria lor pe vechiul drum al oierilor din muntii Carpati au celebrat transhumanta ca mod de viata ancestral, care a dus la intemeierea de asezari in zona de munte si crearea unei culturi comune.
Ideea i-a venit polonezului Piotr Kohut, cu care Silviu Catean a legat o prietenie providentiala in 2011 la un targ de Slow Food din Torino. Piotr i-a povestit romanului ca e goral, iar la originile lui sta transhumanta ciobanilor vlahi.
Coordonatori ai proiectului, fratii Silviu si George Catean, din satul Rotbav, comuna Feldioara, judetul Brasov, urmasi de oieri din Bran si proprietarii unei mici ferme zootehnice foarte bine ancorate in traditie, si prietenul lor Piotr, din regiunea Podhale, Polonia, au pus la cale doi ani mai tarziu strabaterea vechilor rute ale oierilor valahi prin muntii Carpati. Astfel, trei ciobani — Cristian Suciu si Vasile Hordila din Rotbav impreuna cu Piotr, au plecat pe 11 mai 2013 la drum. Ei au traversat zonele montane ale tarilor din Arcul Carpatic, pornind din Transilvania, prin Ucraina spre Polonia, Slovacia si Cehia.
Expozitia-semnal Drumul oii, ultimul episod? preia mesajul initiatorilor proiectului ‘Transhumanta 2013’ pentru a-l face cunoscut publicului de muzeu din Romania, pornind de la fotografiile realizate de-a lungul calatoriei lor. Ea se doreste a fi pretextul si introducerea pentru proiectul cultural ‘Drumul oii. Poveste cu sfarsit asteptat ?’ (2016 — 2017), prin care Muzeul National al Taranului Roman isi propune sa intoarca pe toate fetele povestea oii din zilele noastre: ce mai inseamna oieritul astazi, obligat sa-si gaseasca calea printre cutumele mostenite, statisticile oficiale si politicile agricole europene.
Daca mergeti si intrebati oamenii batrani, muieri… ei nu stiu de transhumanta. Nici nu stiu sa pronunte. N-au termen. Intrebati-i de ‘drum’, daca au fost ‘la drum’, daca au fost ‘in tara’ sau ‘in scuteala’. […] Is doua-trei nuclee mari de transhumanta: e Tara Barsei cu Sacele — Bran si Marginimea Sibiului. Si mai e si Covasna, tot mocanii saceleni. Tot ei is… cu neamuri de tarlasi. (Silviu Catean)
Am mers 25 de km intr-o zi pe sosea, fara sa ne oprim. Unii mai claxonau, unii mai opreau si te salutau, cand, cum. Pana le explicam noi de unde suntem, unii nu ne credeau. Voi ati innebunit, unde sa ajungeti in Polonia ? Am ajuns. (Cristian Suciu)
Evenimentul este organizat in parteneriat cu Asociatia ‘Transhumanta’ (Rotbav, Romania) si Fundatia ‘Pasterstwo Transhumancyjne’ (Koniakow, Polonia).
