Majorarea rapidă a prețurilor la îngrășăminte pune o presiune suplimentară pe fermele din România
Majorarea rapidă a prețurilor la îngrășăminte pune o presiune suplimentară pe fermele din România, într-un context în care cheltuielile de producție erau deja ridicate. Două dintre cele mai utilizate produse în sectorul vegetal, azotatul de amoniu și ureea, au înregistrat creșteri de preț importante comparativ cu nivelurile din toamna trecută, ceea ce afectează direct bugetele exploatațiilor agricole.
Ing. Ion Cioroianu, prim-vicepreședinte al Asociației Fermierilor din România, semnalează că ritmul scumpirilor este îngrijorător. Conform informațiilor prezentate de acesta, azotatul de amoniu s-a majorat cu aproximativ 500 de lei pe tonă într-un interval relativ scurt, din toamnă până în prezent.
”Azotatul de amoniu s-a scumpit cu 500 de lei/tonă, îmi spunea domnul Arion. Mi-a spus că el a luat în toamnă cu 1.900 lei/tonă, iar acum este 2.400 lei/tonă. (…) A ajuns costul îngrășămintelor să reprezinte aproape 50% din costul total. E fantastic, e foarte mult”, a precizat Ion Cioroianu, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
În acest context, reprezentantul fermierilor recomandă fundamentarea deciziilor tehnologice pe baze științifice, prin realizarea cartării agrochimice a terenurilor, astfel încât aplicarea îngrășămintelor să fie corelată strict cu necesarul real al solului.
Scumpiri consistente se observă și la uree. Fermierul Marius Someșan arată că prețul a ajuns în prezent la 2.600–2.700 lei/tonă plus TVA, comparativ cu 2.200–2.300 lei/tonă în toamnă. Diferența devine semnificativă în special pentru exploatațiile medii și mari, unde volumele utilizate sunt ridicate.
Acesta susține, la rândul său, importanța analizelor de sol în perioadele cu volatilitate accentuată a prețurilor. ”Nu trebuie făcută cartare neapărat la scară mare, dar orientativă. Câteva puncte din solele reprezentative și adaptezi planul de fertilizare în consecință”, a explicat Marius Someșan.
Fără astfel de evaluări, fermierii riscă fie să aplice cantități mai mari decât este necesar, ceea ce înseamnă costuri suplimentare fără beneficii proporționale, fie să reducă excesiv fertilizarea, cu impact direct asupra nivelului producțiilor. În condițiile actuale, orice aplicare nejustificată agronomic se transformă într-o cheltuială greu de recuperat, într-un an în care marjele din agricultură rămân sub presiune.
