Crestinii ortodocsi sarbatoresc, la 40 de zile de la Paste, de fiecare data joia, Inaltarea Domnului sau Ispasul.

 

 

 

 

 

Marea sarbatoare reprezinta ultimul eveniment din viata pamanteasca a lui Iisus Hristos, ziua fiind totodata sarbatoarea Eroilor in Biserica Ortodoxa Romana.

In popor, sarbatoarea Inaltarii Domnului se mai numeste si Ispas, dupa numele martorului ascuns, nevazut al Inaltarii. Traditia spune ca Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmarit evenimentul, tacut si uimit, si mai apoi a povestit alor sai cele intamplate.

De Ispas, oamenii isi pun la brau frunze de nuc pentru ca se crede ca si Iisus ar fi avut cand s-a inaltat la ceruri si se bat cu leustean ca sa fie feriti de rele si de boli.

La fel si vitele sunt batute cu leustean, ca sa se ingrase, sa fie sanatoase si ferite de vrajitorii. De asemenea, la Inaltare, se taie par din varful cozilor de la vite si se ingroapa intr-un furnicar, cu urarea: “Sa dea Dumnezeu sa fie atatia miei si vitei cate furnici sunt in acest furnicar!”.

Tot in aceasta zi se sfintesc plantele de leac – leusteanul, paltinul, alunul.

Se crede ca cine moare de Ispas ajunge in Rai.

In anumite zone se tin Mosii de Ispas, iar casele si mormintele sunt impodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean. Se fac pomeni pentru morti, impartindu-se mai ales paine calda, branza, ceapa verde si rachiu. Sunt marcate vitele si se taie mieii. Este ultima zi in care se mai pot rosi oua. Oamenii se saluta in aceasta zi cu formulele “Hristos s-a inaltat!” si “Adevarat s-a inaltat!”.

Conform unei legende populare, la nasterea lui Iisus, in grajdurile lui Craciun, boii au fost blanzi si linistiti, dar caii si-au cam dat in petec. Atunci Maica Domnului a zis ca acei cai sa nu fie satui decat in joia din saptamana a sasea de dupa Pasti, careia i s-a spus si “Pastele Cailor”.