Florin Barbu propune un sistem aplicat direct la pompă, în contextul scumpirii carburanților
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat o măsură de urgență destinată fermierilor, pe fondul creșterii accentuate a prețului motorinei. Oficialul propune introducerea unui mecanism prin care agricultorii să poată cumpăra carburant la un cost redus, fără plata accizei și a TVA-ului.
Concret, schema vizează un consum standard de 78 de litri de motorină pe hectar, cantitate pentru care fermierii ar urma să beneficieze de facilități fiscale. Potrivit ministrului, proiectul a fost transmis către Ministerul Finanțelor, unde se află în prezent în analiză.
„Este la Ministerul de Finanțe, care analizează această schemă, prin care fermierul, pe 78 de litri la hectar, să poată achiziționa direct de la pompă fără acciza pe care noi tot le-o dădeam fermierilor, dar le-o dădeam cu întârziere, și TVA-ul, recuperarea se făcea prin rambursare de TVA. În România este taxare inversă la cereale, iar statul rambursează orice cheltuială făcută de către fermieri, practic TVA-ul”, a declarat ministrul Agriculturii.
Spre deosebire de sistemul actual, în care fermierii primesc ulterior banii prin rambursare, noul mecanism ar urma să reducă birocrația și să ofere acces imediat la combustibil mai ieftin, direct la pompă.
În ceea ce privește calendarul de aplicare, ministrul a precizat că așteaptă în perioada imediat următoare un punct de vedere oficial din partea Ministerului Finanțelor, care va stabili dacă și în ce formă va fi implementată măsura.
În paralel, și Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunțat că autoritățile analizează măsuri suplimentare pentru stabilizarea pieței carburanților. Printre variantele discutate se numără declararea unei stări de criză pe piața petrolului și limitarea exporturilor de motorină produse în rafinăriile din România.










