În data de 17 noiembrie 2025, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Violeta Mușat participă la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, ce se desfășoară la Bruxelles. Agenda evenimentului include teme de interes major pentru pentru viitorul agriculturii și al pescuitului european, cu impact asupra fermierilor și producătorilor români.
Principalele puncte de pe ordinea de zi vizează Politica Agricolă Comună (PAC) după 2027: securitatea alimentară și direcționarea sprijinului direct, evoluții recente în comerțul agroalimentar, inclusiv relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Ucraina și stabilirea posibilităților de pescuit în Oceanul Atlantic și în Marea Nordului pentru anii 2026, 2027 și 2028.
În cadrul unei sesiuni publice, miniștrii agriculturii din statele membre vor desfășura o dezbatere de orientare privind PAC post-2027, cu accent pe securitatea alimentară și direcționarea sprijinului direct către fermieri. Discuțiile vor avea la bază propunerile Comisiei Europene referitoare la:
- Regulamentul privind PAC post-2027;
- Regulamentul privind organizarea comună a piețelor;
Un alt subiect important aflat pe agendă este comerțul în domeniul agriculturii, în special relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Ucraina. Miniștrii vor analiza evoluțiile recente și impactul acordurilor comerciale asupra sectorului agroalimentar european, în contextul deciziei Consiliului de a reduce sau elimina taxele vamale pentru mai multe produse agroalimentare provenite din Ucraina.
În ceea ce privește componenta de pescuit, miniștrii vor desfășura schimburi de opinii cu privire la:
- Propunerea Comisiei Europene privind stabilirea posibilităților de pescuit în Oceanul Atlantic și în Marea Nordului pentru anii 2026, 2027 și 2028;
- Proiectul privind posibilitățile de pescuit în Marea Mediterană și în Marea Neagră pentru anul 2026.
Miniștrii agriculturii și pescuitului vor desfășura un schimb de opinii cu privire la aceste documente, pe baza materialelor transmise de Comisia Europeană.
De asemenea, Consiliul va aborda o serie de chestiuni diverse, printre care:
- Rezultatele Conferinței „O singură sănătate”, care vor fi prezentate de Președinția daneză, în sesiune publică;
- Raportul anual al Comisiei Europene privind progresele în domeniul simplificării și aplicării legislației europene referitoare la sănătatea și bunăstarea animalelor, protecția plantelor, siguranța alimentelor și a hranei pentru animale.
Prin participarea la aceste dezbateri, MADR își reafirmă angajamentul de a contribui activ la consolidarea securității alimentare, la sprijinirea fermierilor și la promovarea unei agriculturi reziliente, capabile să răspundă provocărilor viitoare.






