
In procesul de aderare a Romaniei la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a gazduit in aceasta saptamana, in intervalul 12-15 septembrie 2023, primele misiuni OCDE de evaluare in domeniile agricultura, pescuit si acvacultura, ca parte integranta a procesului de aderare a Romaniei la aceasta organizatie.
Analiza aderarii pentru aceste domenii – agricultura, pescuit si acvacultura face parte din evaluarile intreprinse de comitetele tehnice ale OCDE prin care organizatia va evalua gradul de pregatire a Romaniei de a se alatura organizatiei.
Scopul acestor prime misiuni este de a oferi informatii detaliate pe subiecte de interes pentru OCDE si de a avea o imagine de ansamblu asupra sectoarelor agricol si pescaresc din Romania.
Reuniunile misiunilor au fost prezidate de:
- Sorin Moise, Secretar de Stat, Coordonator MADR pentru aderarea Romaniei la OCDE,
- Luca Niculescu, Secretar de Stat, Coordonator National pentru Aderarea Romaniei la OCDE, Ministerul Afacerilor Externe,
- Cristian-Mihael Leonov, Subsecretar de Stat MADR, responsabil de domeniul de pescuit si acvacultura.
Din partea OCDE au participat Francesco Vanni, raportorul pe Romania in domeniul agriculturii si Urszula Ziebinska, din cadrul Directiei Comert si Agricultura a OCDE, iar pentru domeniul pescuitului si acvaculturii au participat Will Symes si Lorena Rivera Orjuela, departamentul Politici Agricole si Resurse din cadrul aceleiasi directii.
Din partea Romaniei au participat toate autoritatile implicate in procesul de aderare la OCDE in domeniul agriculturii si cel al pescuitului.
Au fost organizate intalniri si paneluri de discutie, atat cu organizatiile reprezentative din domeniul agriculturii si cel al pescuitului si acvaculturii, cat si cu ONG-uri, mediul academic si institute de cercetare. Astfel, au fost generate dezbateri constructive pe teme actuale privind politicile agricole si de agro-mediu, dezvoltarea rurala, sistemele alimentare, pescuit, acvacultura, cercetare si inovare.
De asemenea, expertii OCDE au fost invitati sa viziteze o serie de proiecte de succes finantate din fonduri europene pe domeniul agricultura, dupa cum urmeaza:
- Hub educational pentru promovarea traditiilor locale la Colegiul pentru agricultura si industrie alimentara „Tara Barsei”, judetul Brasov
- Grupul de actiune locala Transcarpatica, Bran, judetul Brasov
- Fundatia ADEPT TRANSILVANIA
- Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Baneasa – „Proiect de realizare a platformei modulare robotizate autonome Robofermier”
Pentru domeniul pescuit si acvacultura, expertii OCDE au fost invitati sa viziteze Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultura Nucet, jud. Dambovita, unde au avut loc panelurile de discutii din cea de-a doua zi a misiunii de evaluare.


MADR
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale




