Acest sistem, numit si sistemul mixt, este o varianta a sistemului cu reproducere in mediu controlat si crestere a tineretului in aer liber. Sistemul mixt consta in faptul ca se lasa melcii sa isi depuna ouale in gradiri situate sub cerul liber, dupa care ouale sunt transferate in custi ce sunt transferate in in spatii inchise, unde are loc incubarea si ecloziunea oualor precum si cresterea tineretului.
Se cauta in tarcuri melcii care isi sapa gropi si isi depun ouale, care in aceste momente au varful cochiliei vizibil. In vecinatatea cuibului se infinge un indicator. Dupa ce melcul si-a depus ouale si paraseste locul, se dezgroapa ouale cu o sapa de gradinarit si se muta in custi care sunt transportate in spatii inchise. Aceasta operatiune trebuie efectuata cu multa atentie pentru a nu vatama ouale prin contactul cu sapa sau prin acoperirea cu pamant. Aceasta tehnologie, practicata la specia Helix pomatia, cuprinde 5 etape: reproducere, eclozare, cresterea tineretului, ingrasare si toaletare.
Imperecherea melcilor se realizeaza in custi cu pereti laterali din beton, cu partea inferioara alcatuita din pamant cu rame (pentru curatarea solului aderent), vegetatie, olane curbate (pentru a asigura adapost), adaposturi (asemanatoare cu cele folosite la pasari) si cu partea superioara acoperita cu plasa fina. Aceste custi pot fi amplasate in aer liber sau in interiorul unor sere. Rezultate bune se pot obtine in sere daca nu este prea multa caldura sau prea putina umezeala. S-a constata ca in custile tinute in aer liber de la fiecare melc de reproductie s-au obtinut 7 descendenti, iar de la cei tinuti in sere 9-12 descendenti. In conditii de mediu bune, fiecare reproducator adult poate produce 15 melci tineri.
Tarcurile pentru ingrasare pot fi amplasate fie in spatii deschise (in aer liber), fie in spatii inchise special amenajate (sere). In cazul serelor, incalzite de razele solare, temperaturile crescute din timpul iernii si umiditatea insuficienta cauzeaza aparitia piticismului si malformatiile la unii melci. Un sitem de irigare asigura necesarul de umiditate, iar apa in exces trebuie drenata. In tarcurile de ingrasare se pot pune peste un gratar de lemn suspendat pe latete transversale, folii de plastic dur cu dimensiunile 60/90 cm, care ies in afara gardului cam cu 10 cm, de fiecare parte si ating pamantul. Aceste folii au menirea de a asigura melcilor loc de odihna si de refugiu. Peste folia care acopera gratarul se pun hranitorile. Pe fundul tarcului de ingrasare se pune un strat de constituit din amestec de nisip si pamant (strat fertil de la suprafata solului) cu rame. Ramele au rolul de a curata resturile de la melci. In vederea hibernarii, melcii eclozionati vara se intretin peste iarna intr-o camera rece. In functie de conditiile climaterice locale, in jurul datei de 1 aprilie melcii sunt transferati in tarcurile de ingrasare pe categorii de dezvoltare (mari, mijlocii si mici). In aceste tarcuri, la helix pomatia densitatea nu trebuie sa depaseasca 1,67 Kg melci/m² sau 110-130 indivizi/m². Alte surse citeaza faptul ca pentru o dezvoltare in conditii optime densitatea melcilor trebuie sa fie de pana la 300 indivizi/m² la Helix aspersa (micul gri) sau de pana la 150 indivizi/m² la Helix aspersa maxima (marele gri). La aceste densitati randamentul este 3 Kg/m². In cazul speciei Helix pomatia tarcurile de crestere nu trebuie sa contina mai mult de 90 de melci de dimensiune medie/m² sau 45 de exemplare mari/m². Astfel exprimat se asigura 1 kg melci/m². La desitati prea mari sau in tarcuri cu prea mult noroi, melcii tind sa nu se reproduca. Melcii din zonele cu densitate mare au un ritm de crestere mai scazuta si o rata mai mare a mortalitatii. Indivizii subponderali devin adulti cu dimensiuni mai mici, care depun apoi un numar mai mic de ponte, au un numar mai mic de oua/ponta, iar ouale au un procent mai scazut de ecloziune. Aglomeratia melcilor reprezinta o economie falsa.
Hranirea melcilor are un caracter sezonier. In general, sezonul de hranire a melcilor este cuprins in intervalul aprilie-octombrie, cu o perioada de pauza in timpul verii. Hranirea se poate face cu hrana uscata distribuita in vase putin adanci sau cu furaje verzi. Nu este obligatoriu ca melcii sa se hraneasca in fiecare zi.
Reproducatorii se transfera in tarcurile de reproducere in cursul lunii aprilie si inceputul lunii mai, unde li se asigura hrana pana la mijlocul lunii iunie, cand incepe imperecherea si melcii inceteaza sa se mai hraneasca. Dupa depunerea oualor, melcii adulti sunt mutati in alte tarcuri unde isi reiau hranirea.
Melcii din aceiasi specie, dar provenind din regiuni diferite, au anumite preferinte de hrana. Cele mai importante plante sunt: varza, salata, floarea soarelui, spanacul, morcovii etc. In decurs de 24 ore meci pot consuma o cantitate de hrana echivalenta cu 10-20% din greutatea lor corporala. Melcii activi privati de hrana pot pierde peste 1/3 din greutatea lor inainte de muri prin inanitie, care survine in decurs de 8-12 saptamani. In timpul estivatiei melcii pot supravietui fara sa se hraneasca o perioada lunga de timp. Pentru hranirea melcilor, rezultate bune s-au obtinut la melcii hraniti cu resturi vegetale, fructe strivite, cartofi fierti si tarate. Deasemenea in alimentatia melcilor rezultate bune s-au obtinut prin alimentarea acestora cu furaj combinat pentru pasari, cu un nivel proteic cuprins intre 16-17%, de ex furajul de tip ”finisher” pentru broileri, 52% porumb, 16% soia, 20% sorg, 44% orz si 6% faina de carbonat de calciu. La specia helix aspersa s-a obtinut o crestere rapida a tineretului prin administrarea de lapte praf. Vasele de adapare si hranire trebuie frecvent curatate. Apa potabila se poate administra in recipiente putin adanci, pentru a reduce riscul de inecare.
Medic veterinar
Dr.Galatanu Diana Monica
