
Membrii Comisiei de agricultura si dezvoltare rurala a Parlamentului European au inceput dezbateri privind propunerea de regulament a Parlamentului European si a Consiliului pentru informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare.
Aceasta vizeaza creearea unui cadru juridic care sa reglementeze informatiile de pe etichetele produselor alimentare si isi doreste sa raspunda unei nevoi tot mai mari a consumatorilor europeni de a avea acces la informatii clare si inteligibile cu privire la continutul produselor alimentare.
Europarlamentarul roman Constantin Dumitriu (PPE-DE, PD-L), membru al Comisiei pentru agricultura si dezvoltare rurala, a prezentat o serie de amendamente cu recomandari care vin in completarea prevederilor initiale ale regulamentului si urmaresc imbunatatirea modului de etichetare a produselor alimentare astfel incat consumatorul sa poata face o alegere informata in ceea ce priveste produsul alimentar pe care il achizitioneaza.
Dintre acestea s-a bucurat de atentie deosebita solicitarea de indicare a tarii de origine, a locului de provenienta al produselor alimentare sau al materiei prime utilizate. Aceasta poate asigura o mai mare transparenta si ofera o garantie consumatorului cu privire la respectarea normelor de productie si comercializare.
De asemenea, consumatorii trebuie sa dispuna de informatii clare, inteligibile si lizibile referitoare la aspectele nutritionale esentiale ale produselor alimentare, pentru a putea astfel face alegeri in perfecta cunostinta de cauza. „Unele dintre cele mai intalnite plangeri referitoare la etichetarea produselor alimentare este ca scrisul este prea mic pentru a putea fi citit iar denumirea si natura ingredientelor este greu de inteles pentru cei fara expertiza in domeniu. Informatiile nutritionale esentiale referitoare la produsul alimentar trebuie sa fie prezentate intr-o maniera simpla, clara si lizibila astfel incat consumatorul sa poata observa cu usurinta aceste informatii pe eticheta inainte de a achizitiona produsul si sa ia decizia de cumparare in cunostinta de cauza” a declarat Constantin Dumitriu.
Necesitatea adoptarii unui nou regulament de informare a consumatorilor cu privire la produsele alimentare apare in contextul unei constientizari generale a importantei trecerii la o alimentatie mai sanatoasa si a unor consumatori europeni din ce in ce mai sensibili la continutul produselor alimentare datorita campaniilor de informare organizate atat de Comisie, cat si de statele membre. In acelasi timp, el va reprezenta si un stimulent pentru productorii agricoli si grupurile industriale pentru a lua masuri de imbunatatire a modului de etichetare ca reactie la cererile consumatorilor.




