
Adam Twine este un fermier din Marea Britanie, preocupat de schimbarile climatice. In 2009, Adam si alti cativa agricultori au infiintat Farm Carbon Cutting Toolkit, un program de management care permite fermierilor sa-si dezvolte cunostintele pe care le au si sa incurajeze constientizarea schimbarilor climatice in cadrul comunitatilor agricole.
“Am discutat aceasta problema cu multi alti agricultori, care au fost, de asemenea, convinsi ca, in calitate de fermieri, au un rol important de jucat in lupta impotriva schimbarilor climatice. Am constatat ca nu a existat nici o organizatie condusa de agricultori pentru a oferi un sprijin practic pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Nici o platforma nu ofera informatii clare cu privire la importanta si urgenta combaterii schimbarilor climatice”, a explicat acesta.
“Am cautat informatii care ar putea ajuta fermierii sa se adapteze sau sa schimbe modul in care aceste exploatatii pot reduce emisiile de gaze cu efect de sera mentinand in acelasi timp sau chiar imbunatatind profitabilitatea fermei”, a explicat Adam. Aceasta organizatie non-profit este condusa de agricultori si aceasta depinde doar de sprijinul voluntar al fiecaruia.
Stabilirea de legaturi intre ferme si cercetare
Farm Carbon Cutting Toolkit ofera o multitudine de informatii si instrumente practice, toate gratuite. In plus, ei organizeaza intalniri in care sunt invitati cercetatori sa raspunda la intrebari specifice, cum ar fi de ce rezultatele analizelor continutului de carbon din sol ar putea varia atat de mult si modul in care se pot obtine rezultate fiabile.
“Sansa de a aduce cercetatori pentru a se intalni cu agricultorii la ferma, a dus la multe noi perspective valoroase, atat pentru agricultori cat si pentru cercetatori”, a declarat Adam.
Pasii necesari spre actiune
Acest set de instrumente ofera masuri clare pentru a ajuta fermierii sa decida ce actiuni trebuie sa ia. Astfel, este inclus un calculator al carbonului generat ce ii poate ajuta pe fermierii sa identifice cazurile in care fermele lor produc emisii, iar in cazul in care acestea contribuie la stocarea carbonului ofera solutii pentru reducerea cantitatii de dioxid de carbon si de gaze cu efect de sera prezente in aer.
Instrumentele oferite conduc, de asemenea, la imbunatatirea eficientei sistemelor agricole existente. Acestea vor furniza beneficii financiare imediate pentru afacerile fermierilor si o reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera.
Setul de instrumente ofera o lista de actiuni prioritare care sunt relevante si relativ simple, grupate in rubrici, cum ar fi gestionarea solului, agrotehnica, zootehnie, eficienta energetica si generarea de energie pentru cladiri.
“A fost o mare oportunitate de a ma opri un pic de la ideea de afaceri si a ma uita la ferma prin ochi proaspeti, pentru a vedea unde am putea optimiza managementul pentru a obtine randamente mai bune si pentru a imbunatati acreditarile noastre de mediu si a economisi in acelasi timp bani”, a declarat Stephen Goodwin, un agricultor britanic implicat in initiativa.
Pentru mai multe informatii accesati: www.farmcarbontoolkit.org.uk





