Rugina pe painea cea de toate zilele

CategorIes:

By

·

2 – 4 minute
pita.jpg
pita.jpg


Aproximativ 70% din brutariile din Romania folosesc echipamente al caror grad de uzura depaseste limitele normale, arata un studiu efectuat de compania Helco in colaborare cu un institut de cercetare.

Una dintre problemele majore identificate pe parcursul cercetarii a fost aceea ca un numar foarte mare de brutarii de mici dimensiuni nu sunt declarate ca punct de lucru. Din datele pe care le-am adunat, in Romania functioneaza in prezent peste 4.800 de brutarii, dar numarul acesta este unul estimativ“, mai sustin reprezentantii Helco, companie specializata in echipamente din domeniul industriei alimentare.

Procente similare furnizeaza si industria de profil: „Din numarul total de brutarii din Romania, procentul celor care au probleme cu echipamentele este de peste 60%“, spune si Viorel Marin, presedintele Asociatiei Nationale a Industriilor de Morarit si Panificatie din Romania (ANAMOB).

Acesta sustine ca s-a ajuns la aceasta situatie din cauza lejeritatii cu care se dau autorizatiile sanitar-veterinare pentru functionarea unitatilor de panificatie, dar si din cauza lipsei de interes din partea guvernantilor pentru industria de profil. „Toata lumea isi aduce aminte de paine doar in anii electorali. In schimb, toata lumea a uitat de paine atunci cand a venit vorba despre banii europeni. Fondurile nu au putut fi folosite pana la 1 ianuarie 2008 decat pentru unitatile de morarit; panificatia beneficiaza doar anul acesta de un ajutor de stat, dar si el este limitat“, ne-a explicat Viorel Marin.

Produsele de panificatie, reclamate

Consecinţele nu sunt lipsite de importanta. Cu echipamente vechi si ruginite nu se poate face o paine de calitate. „Cel mai mult are de suferit partea de igiena a procesului de productie. Daca utilajele sunt vechi si ruginite nu se pot curata cum trebuie“, mai spune Viorel Marin.

Ca painea romanilor e de o calitate indoielnica o atesta chiar rezultatele controalelor efectuate de Protectia Consumatorului.

De la inceputul anului pana in prezent, la Oficiul pentru Protectia Consumatorului au fost inregistrate 170 de reclamatii privind calitatea si conditiile de comercializare ale produselor de panificatie.

„Consumatorii reclama prezenta de corpuri straine precum hartie, capse sau ata de la sacul cu faina, etichetarea defectuoasa, pe unele etichete nu era inscrisa compozitia, dar si lipsa de afisare a pretului, faptul ca vanzatorul nu foloseste manusi atunci cand pune mana pe paine“, a declarat Irina Dinu, reprezentant al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului.

Anul trecut, ANPC a efectuat un control la nivel national prin care s-a avut in vedere corectitudinea informatiilor oferite prin etichetare, publicitatea precum si respectarea normelor de transport, depozitare si comercializare a painii si produselor de panificatie.

Din 62.000 de kg de paine si produse de panificatie supuse controlului, circa 25.000 de kg au fost oprite temporar de la comercializare. De asemenea, pentru abaterile constatate, au fost aplicate operatorilor economici 569 de amenzi contravenţionale si 217 de avertismente.

INITIATIVA „Programul Rabla“ pentru brutarii

De o reducere de pana la 3.000 de euro vor beneficia brutarii care isi vor inlocui vechile utilaje cu unele noi si le vor duce la Helco Craiova. Firma din Banie a declansat o campanie prin care posesorii de echipamente invechite sa le poata schimba cu unele noi. Vizate sunt mai ales cuptoarele, de buna functionare a acestora depinzand in mare masura calitatea produselor finale obtinute. Nu au fost uitate malaxoarele, formatoarele sau dozatoarele de coca. In programul „rabla“ pentru brutarii, conceput pe acelasi sistem precum cel destinat innoirii parcului auto, sunt oferite cuptoare ale caror preturi variaza intre 3.900 si 35.000 de euro, sustin reprezentantii companiei. Utilajele noi au avatajul consumului mic de energie si al intretinerii mai facile. De asemenea, ele sunt conforme cu standardele UE in domeniul panificatiei.

Autor Ana Jitarita

Sursa: http://www.evz.ro



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.