
Precizari referitoare la desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale.
Ministerul Agriculturii doreste sa reaminteasca producatorilor agricoli faptul ca orice activitate economica trebuie sa se desfasoare in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu modificarile ulterioare.
Astfel:
Activitatea economica este definita in art.2 lit.a) ca – “activitatea agricola, industriala, comerciala, desfasurata pentru obtinerea unor bunuri sau servicii a caror valoare poate fi exprimata in bani si care sunt destinate vanzarii ori schimbului pe pietele organizate sau unor beneficiari determinati ori determinabili, in scopul obtinerii unui profit”.
Art. 4 precizeaza ca persoanele fizice pot desfasura activitati economice, dupa cum urmeaza:
individual si independent, ca persoane fizice autorizate;
ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale;
ca membri ai unei intreprinderi familiale”.
Conform OUG nr. 44/2008 exista o perioada de doi ani, care se incheie la 25 aprilie 2010, pana la care persoanele interesate pot opta sa desfasoare activitate economica – in una din formele mentionate la art. 4 din ordonanta.
Sursa: www.mapam.ro










