Model de agricultură digitală în Vaslui: ferma lui Alin Luculeasa, exemplu de management agricol prezentat la Conferința Regională Sud-Est
Una dintre cele mai avansate exploatații agricole din punct de vedere al digitalizării din Europa funcționează în județul Vaslui, iar modelul de organizare a fost prezentat public în cadrul Conferinței Regionale Sud-Est desfășurate la Brăila. Fermierul Alin Luculeasa a detaliat etapele prin care a trecut în ultimii zece ani, subliniind că punctul de plecare a fost o necesitate clară: monitorizarea strictă a costurilor de producție.
Procesul de transformare a început în urmă cu aproximativ un deceniu, când ferma a introdus sisteme digitale pentru evidența consumurilor de combustibil, îngrășăminte și produse de protecție a plantelor. Ulterior, au fost integrate soluții de agricultură de precizie, inclusiv cartare agrochimică a solului și aplicare variabilă a inputurilor, pe baza hărților generate digital.
Exploatația utilizează sisteme GPS pentru ghidarea utilajelor agricole, reducând suprapunerile la lucrările din câmp și optimizând consumul de motorină. Datele colectate din teren sunt centralizate într-o platformă informatică care permite analiza productivității pe fiecare parcelă, compararea costurilor pe cultură și evaluarea randamentului investițiilor.
Digitalizarea s-a extins și în zona administrativă. Evidențele contabile, gestiunea stocurilor și planificarea lucrărilor sunt gestionate prin aplicații specializate, ceea ce permite o imagine în timp real asupra situației financiare a fermei. Potrivit prezentării făcute la Brăila, controlul detaliat al cheltuielilor a reprezentat principalul factor care a susținut dezvoltarea investițiilor ulterioare în tehnologie.
Ferma din Vaslui operează cu utilaje echipate cu sisteme de telemetrie, care transmit date privind consumul, timpii de funcționare și parametrii tehnici. Aceste informații sunt utilizate pentru programarea mentenanței și pentru prevenirea defecțiunilor costisitoare.
În cadrul Conferinței Regionale Sud-Est, Alin Luculeasa a evidențiat faptul că digitalizarea nu a fost implementată simultan, ci etapizat, în funcție de capacitatea de investiție și de necesitățile identificate anual. Rezultatul este o exploatație în care deciziile tehnologice se bazează pe date concrete, colectate și analizate constant.
Modelul prezentat la Brăila demonstrează că transformarea digitală în agricultură poate porni de la o nevoie pragmatică – controlul costurilor – și poate conduce, în timp, la un sistem integrat de management, în care fiecare operațiune este monitorizată și optimizată pe baza informațiilor generate în timp real.
Instrumentele digitale integrate treptat – imagini satelitare, drone, stații meteo, inteligența artificială – i-au adus lui Alin Luculeasa, acum trei ani Premiul 1. la Parlamentul European pentru cea mai digitalizată fermă din UE.
La aceeași conferință, o serie de inițiative concrete au arătat că digitalizarea agriculturii românești avansează:
– APIA – Portalul Unic al Fermierilor: contract semnat în iulie 2025, digitalizare integrală a serviciilor de plată preconizată pentru 2027
– APIA participă, din 2023, la AgriData Value – platformă Europeană de monitorizare a datelor agricole in timp real
– Academia de Digitalizare în Agricultură – 5 module în limba română, lansate în parteneriat de CFRO și Bayer
– Terra Singna – companie românească partenerăa Agenției Spațiale Europene și NASA – a prezentat aplicații practice ale imaginilor satelitare pentru gestiunea parcelelor și hărți de producție variabilă








