
Parlamentul European, Consiliul de Ministri al UE si Comisia Europeana au ajuns, in 24 septembrie, la un acord politic asupra celor cateva aspecte ale reformei PAC (in contextul cadrului financiar multianual 2014-2020) care ramasesera nesolutionate dupa acordul politic din 26 iunie cu privire la reforma.
Comisarul UE pentru agricultura, Dacian Ciolos, a declarat ca: „Dupa incheierea acordului din luna iunie cu privire la cea mai mare parte a pachetului de reforma a PAC, sunt incantat ca am reusit astazi sa finalizam reforma in ansamblul sau. „As dori sa adresez multumiri ministrilor si membrilor Parlamentului European pentru modul in care au reusit sa ajunga, in legatura cu aceste aspecte, la un compromis care respecta procesul de codecizie. Dupa acordul din aceasta seara, sper sa putem proceda rapid la votul oficial in cadrul Parlamentului European si al Consiliului, care va permite adoptarea oficiala a textelor legislative si a acordurilor de tranzitie pentru 2014 inainte de sfarsitul anului si aplicarea lor incepand cu 1 ianuarie 2014. Acest lucru este important pentru agricultorii europeni, intrucat le ofera un grad mai mare de certitudine pentru anul care vine.”
Sub rezerva aprobarii oficiale de catre ambele institutii si a adoptarii actelor juridice privind bugetul global al UE pentru perioada 2014-2020, acordul incheiat in aceasta seara reprezinta etapa finala a unui acord general care imprima o noua directie politicii agricole comune, luand mai bine in considerare asteptarile societatii.
Principalele aspecte ale acordului incheiat atazi sunt prezentate mai jos. Ele vin in completarea acordului din iunie. (In curand, va fi publicata o versiune consolidata a notei de informare referitoare la intregul pachet de reforma)
Plati directe
„Plafonare” si „degresivitate”
S-a ajuns la un acord cu privire la „degresivitatea” obligatorie si la „plafonarea” voluntara. Concret, aceasta inseamna ca valoarea ajutorului direct primit de o exploatatie agricola individuala [care nu include plata pentru ecologizare] va scadea cu cel putin 5% in cazul sumelor mai mari de 150 000 EUR. Pentru a tine seama de ocuparea fortei de munca, costurile salariale pot fi deduse inainte de efectuarea calculului. Nu este necesar ca aceasta reducere sa se aplice statelor membre care recurg la „plata redistributiva”, prin care cel putin 5% din pachetul lor financiar national se retine in vederea redistribuirii pentru primele hectare ale tuturor fermelor. NB: Fondurile „economisite” prin acest mecanism raman in statul membru/regiunea in cauza si sunt transferate in pachetul financiar pentru dezvoltare rurala corespunzator, putand fi utilizate in absenta oricaror cerinte de cofinantare.
Convergenta externa
Pachetele financiare nationale pentru platile directe alocate fiecarui stat membru vor fi ajustate progresiv, astfel incat respectivele state membre, in care plata medie (in EUR pe hectar) este in prezent mai mica de 90% din media UE, vor avea parte de o crestere treptata a pachetelor lor financiare (cu 1/3 din diferenta dintre rata lor actuala si 90% din media UE). In plus, exista garantia ca fiecare stat membru va atingeun nivel minim pana in 2019. Sumele disponibile pentru alte state membre care primesc sume peste medie vor fi ajustate in consecinta.
Transferarea fondurilor de la un pilon la altul
Statele membre vor avea posibilitatea de a transfera pana la 15 % din pachetul lor financiar national pentru plati directe (primul pilon) in pachetul lor financiar pentru dezvoltare rurala. Nu va fi necesar ca aceste sume sa fie cofinantate. De asemenea, statele membre vor putea opta pentru transferarea a pana la 15% din pachetul lor financiar national pentru dezvoltare rurala in pachetul lor pentru plati directe sau pana la 25%, in cazul statelor membre care primesc mai putin de 90% din media UE pentru plati directe.
Dezvoltarea rurala
Alocatii nationale
Alocatiile pentru dezvoltarea rurala per stat membru sunt incluse in regulamentul de baza, dar exista posibilitatea de a ajusta aceste sume printr-un act delegat, daca este necesar din punct de vedere tehnic sau daca un act legislativ prevede acest lucru.
Ratele de cofinantare
Ratele maxime de cofinantare ale UE vor fi de pana la 85% in regiunile mai putin dezvoltate, in regiunile ultraperiferice si in insulele mai mici din Marea Egee, 75% in regiunile de tranzitie, 63% in alte regiuni de tranzitie si 53% in alte regiuni pentru majoritatea platilor, dar ele pot fi mai mari pentru masurile de sprijinire a transferului de cunostinte, a cooperarii, a infiintarii de grupuri si organizatii de producatori si pentru primele de instalare acordate tinerilor fermieri, precum si pentru proiectele LEADER si pentru cheltuielile legate de mediu si de schimbarile climatice prevazute in cadrul diverselor masuri.
Informatii suplimentare
Acordul politic privind o noua orientare a politicii agricole comune, Bruxelles, 26 iunie 2013 >>>
Reforma PAC – explicarea elementelor principale, Bruxelles, 26 iunie 2013 >>>
Comisia Europeana




