Proiect legislativ pentru cresterea eficientei implementarii noilor scheme de plati in agricultura

CategorIes:

By

·

3 – 4 minute
Legislatie implementare noile scheme de plati in agricultura
Legislatie implementare noile scheme de plati in agricultura

De ieri se afla in consultare publica un proiect de ordonanta de urgenta pentru eficientizarea cadrului national pentru managementul si implementarea fondurilor comunitare acordate Romaniei prin noile scheme de plati.


Situatia actuala a noilor scheme de plati afecteaza posibilitatea fermierilor de a beneficia de acestea, luand in considerare conditiile specifice fiecarei scheme de plata, dar mai ales diferentele intre schemele de plati directe si ajutoarele nationale tranzitorii, care genereaza confuzii in aplicarea unitara a masurilor reglementate.

Prin noul proiect legislativ se doreste clarificarea reglementarilor, conditiilor si tipurilor de documente care insotesc cererea unica de plata, astfel incat sa se evite imposibilitatea asigurarii capacitatii de absorbtie a fondurilor alocate Romaniei, din cauza reducerii numarului de beneficiari eligibili.

Principalele noutati aduse de proiectul legislativ sunt urmatoarele:

    • reducerea ratei de eroare prin declararea suprafetelor utilizate la momentul digitizarii terenului in aplicatia GIS pusa la dispozitie de catre Agentia de Plati si Interventie, in cadrul blocului fizic, detalierea pe culturi, structura de culturi si parcele facandu-se in cererea unica prin completarea declaratiei pe suprafata. Prin aceasta simplificare se elimina erorile de identificare, localizare a parcelelor, in consecinta se diminueaza rata de eroare si implicit se simplifica in general modul de depunere a cererii unice de plata;
    • aplicarea unitara a masurilor reglementate atat pentru sectorul vegetal cat si sectorul zootehnic;
    • actualizarea definitiei transferului unei exploatatii, in conformitate cu prevederile art. 8, alin.(1) lit.a), din Regulamentului (UE) nr. 809/2014;
    • modificarile alin. (1) – (6) ale art. 6 sunt necesare pentru claritate si informarea corecta a fermierilor, privind cuantumul platilor directe calculate conform art. 12 din Regulamentul nr. 639/2014 in vederea aplicarii art. 9 alineatele (2) si (4) din Regulamentul nr.1307/2013 si art. 13 alin. (2) din Regulamentul nr. 639/2014;
    • simplificarea numarului de formulare pe care fermierul trebuie sa le prezinte la APIA pentru dovedirea calitatii de fermier activ;
    • o mai buna formulare a modului de detaliere pe culturi a suprafetelor de catre fermier si a facilitarii accesarii platilor directe tinand cont de realitatile Romaniei referitoare la suprafata minima pe care pot fi infiintate culturi in sere si solare;
    • fermierii nu vor mai fi sanctionati suplimentar pentru scheme de sprijin acordate in complementaritatea platilor directe, in acest sens fiind necesara precizarea referitoare la sfera de aplicabilitate a normelor de ecoconditionalitate, conform prevederilor regulamentelor europene in vigoare;
    • reducerea birocratiei;
    • abrogarea prevederii de la art. 27 alin (2) lit. c), intrucat Regulamentul nr.1307/2013, la art. 64 alin. (4) prevede ca daca statele membre aplica articolul 63 alineatul (2) primul paragraf litera (a), fara aplicarea articolului 63 alineatul (2) al treilea paragraf, fermierul nu trebuie sa pastreze cel putin un numar de hectare eligibile care corespunde numarului de hectare eligibile declarate in 2015 in conformitate cu articolul 36 alineatul (2);
    • reglementarea distincta a transferului partial de exploatatie, in vederea eliminarii caracterului restrictiv din definitia initiala;
    • excluderea de la plata doar a schemei/ schemelor pentru care a fost constatata crearea de conditii artificiale, fara a afecta celelalte scheme de sprijin solicitate prin cerere unica de plata;
    • armonizarea legislatiei nationale cu regulamentele europene, in scopul facilitarii accesului la finantare a fermierilor din Romania.

De asemenea, in vederea consolidarii capacitatii administrative, a reducerii ratei de eroare privind schemele de ajutor si masurile de sprijin avand ca sursa de finantare FEGA si FEADR, Directiile pentru Agricultura Judetene si a Municipiului Bucuresti sprijina beneficiarii in domeniul gestionarii exploatatiilor agricole, ca parte a sistemului de gestionare a asistentei comunitare nerambursabile. Importanta activitatilor desfasurate in acest domeniu pentru indeplinirea obiectivelor si orientarilor pentru politica agricola comuna induce si un nivel corespunzator de salarizare a personalului acestor structuri din subordinea MADR. Salariile de baza ale personalului din cadrul directiilor pentru agricultura judetene si a Municipiului Bucuresti care executa activitati de natura celor prevazute la alin. (1) al art. 411 din proiect se majoreaza cu 25 de clase de salarizare succesive fata de clasa detinuta, fara a depasi in total numarul maxim de clase de salarizare prevazut la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare.

  

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.