Parlamentarii europeni din Comisia de Mediu se opun interzicerii importurilor nationale de OMG-uri

CategorIes:

By

·

2 – 3 minute
OMG - organisme modificate genetic legislatie UE
OMG - organisme modificate genetic legislatie UE

Marti, 13 octombrie 2015, parlamentarii europeni din Comisia de Mediu au respins un proiect de lege potrivit caruia orice stat membru are dreptul de a restrictiona sau interzice vanzarea si utilizarea de produse alimentare sau furaje modificate genetic, aprobate de UE, pe teritoriul sau.


Organismele modificate genetic sunt organisme al caror material genetic a fost modificat in mod artificial, pentru a obtine noi proprietati (de exemplu, pentru a obtine plante mai rezistente la boli, seceta sau plante cu o productivitate mai mare). In principiu sunt vizate culturile de porumb, bumbac, soia, rapita sau sfecla de zahar.

Uniunea Europeana are reguli foarte stricte si proceduri complexe pentru autorizarea cultivarii si comercializarii produselor alimentare/furajelor modificate genetic. Acest proces include o evaluare stiintifica a riscurilor. Pana astazi un singur organism modificat genetic a fost aprobat pentru cultivare in UE . Este vorba despre porumb MON 810 care a fost autorizat pentru cultivare in 1998. In 2013 a fost cultivat la scara larga in Spania si pe o scara mai mica in Portugalia, Republica Ceha, Romania si Slovacia. In prezent autorizatia de cultivare pentru porumb MON 810 a expirat si este in curs de reinnoire alaturi de alte sapte cereri de aprobare. In ceea ce priveste consumul de OMG, UE da unda verde pentru 58 de produse alimentare sau furaje modificate genetic. Acestea includ porumb, bumbac, soia, rapita si sfecla de zahar.

Din aprilie 2015, tarile membre UE pot interzice cultivarea organismelor modificate genetic pe teritoriul lor. Luna aceasta, parlamentarii europeni supun la vot daca statele membre trebuie sa aiba aceeasi putere in ceea ce priveste comercializarea lor.

Parlamentarii europeni considera ca aceasta lege este imposibil de aplicat si va conduce in cele din urma la reintroducerea controalelor la frontiera intre tarile care accepta alimentele/furajele modificate genetic si tarile care se impotrivesc acesteia. Piata interna va avea de suferit daca recomandarea primeste vot favorabil. O majoritate clara din cadrul Comisiei pentru Mediu doreste ca legislatia existenta sa ramana in vigoare, pentru ca statele membre UE trebuie sa ia o decizie la nivelul Uniunii, si nu individual, prin interdictii nationale. Legislatia actuala incurajeaza transparenta si a reusit dupa multi ani sa desfiinteze controalele de la frontiera.

Recomandarea va fi supusa la vot de catre Parlament in cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg in intervalul 26 -29 octombrie.

 

 

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.