Ordinul 111 va fi modificat de catre reprezentatii producatorilor si ai Autoritatii ANSVSA

CategorIes:

By

·

1 – 2 minute

Urmare protestului organizat de catre crescatorii de ovine / caprine si bovine prin care au solicitat Autoritatii Nationale Sanitar – Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) abrogarea Ordinului 111 / 2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, domnul ministru Ilie SARBU a convocat la sediul MAPDR o intalnire cu reprezentantii AGROSTAR si ai crescatorilor de animale.

 
 

 

La intalnire a participat presedintele ANSVSA, domnul Marian Zlotea si secretarii de stat Liviu Harbuz si Marian Hoinaru.

In cadrul dezbaterilor, domnul ministru Ilie SARBU a atentionat conducerea ANSVSA ca rolul de coordonare al Autoritatii de catre ministrul agriculturii, stipulat in H.G. nr. 130/2006 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale Sanitar – Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, nu este unul fictiv, ci unul substantial, recomandand suspendarea capitolelor si articolelor din ordin care au produs nemultumirea fermierilor, intrucat nu au fost respectate regulile de elaborare a ordinului, respectiv consultarea prealabila a partenerilor sociali, supunerea proiectului spre dezbatere publica pe site-ul institutiei si avizarea favorabila a acestuia de catre ministrul agriculturii.

In acest sens, domnul ministru Ilie SARBU a stabilit ca reprezentantii ANSVSA si cei ai crescatorilor de animale, in urma unei analize clare si agreata de ambele parti, sa corecteze in cel mai scurt timp aliniatele divergente cu privire la comercializarea produselor lactate in piete de catre micii producatori, cu respectarea conditiilor minime de igiena. Astfel, pana la modificarea capitolelor respective, crescatorii de ovine si bovine vor putea comercializa in piete produsele lactate ca si pana acum.

In urma intalnirii de la sediul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, reprezentantii crescatorilor de animale si cei ai Autoritatii s-au deplasat la sediul ANSVSA unde au convenit asupra capitolelor ce trebuie modificate si asupra continutului modificarilor, urmand ca luni, 23 februarie 2009, ora 10, sa aiba loc o ultima intalnire pentru a definitiva forma agreata inainte de a fi transmisa spre publicare.

Biroul de Presa al Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.