Modificari importante aduse Programului National Apicol 2017-2019

CategorIes:

By

·

3 – 4 minute
Modificari aduse legislatiei Programului National Apicol 2017-2019
Modificari aduse legislatiei Programului National Apicol 2017-2019

In urma intalnirilor din cadrul grupului de lucru cu reprezentantii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, ai Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura si ai asociatiilor crescatorilor de albine, s-a propus o hotarare de guvern care aduce urmatoarele modificari si completari Programului National Apicol pentru perioada 2017-2019 (Hotararea Guvernului nr. 443/2017):

 

 

 

    • pentru anul 2018, cursul de schimb utilizat este cel stabilit de Banca Centrala Europeana (BCE) la data de 29 decembrie 2017, respectiv la cursul de schimb de 4,6585 lei pentru un euro.
    • pentru achizitionarea prin intermediul cooperativelor de maturator, centrifuga, topitor de ceara cu abur din inox, se introduce un termen de transmitere a proceselor verbale incheiate intre cooperativa si membrii acesteia, precum si sanctiunea aplicata in cazul in care nu sunt transmise in termenul prevazut.
    • in cazul achizitionarii de medicamente pentru tratarea varoozei si nosemozei, atat pentru apicultura conventionala, cat si pentru apicultura ecologica, se reglementeaza numarul maxim de medicamente care se pot deconta, respectiv 3 medicamente diferite, in vederea controlului eficient al utilizarii fondurilor alocate prin Program.
    • pentru inlaturarea oricaror interpretari privind autorizarea furnizorilor de medicamente este necesar sa se specifice ca, acestia trebuie sa fie autorizati sanitar veterinar pentru comercializare, iar ca document justificativ sa se prezinte copia documentului care atesta autorizarea sanitara veterinara pentru comercializare a furnizorilor de medicamente.
    • pentru fiecare masura, documentele care atesta efectuarea platilor trebuie sa fie intocmite potrivit prevederilor codului fiscal in vigoare la data efectuarii platii.
    • avand in vedere ca se deconteaza 25% din totalul stupilor cu familii de albine deplasati in pastoral, in documentul care atesta deplasarea in pastoral trebuie sa fie metionat numarul de stupi deplasati in pastoral.
    • in scopul stabilirii eligibilitatii furnizorilor de cutii este necesara introducerea documentului de autorizare pentru comercializare a cutiilor, respectiv copia certificatului de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului a furnizorilor de cutii.
    • pentru claritatea reglementarii, se reformuleaza textul pentru cheltuielile eligibile la achizitionarea de accesorii apicole, respectiv „pretul fara TVA pentru decontarea achizitiei de colectoare de polen si/sau colectoare de propolis, dar nu mai mult de 20% colectoare din totalul stupilor cu familii de albine detinuti de apicultor la data eliberarii adeverintei ANZ, cu conditia sa mentina minimum 3 ani accesoriile achizitionate incepand cu data achizitiei.
    • pentru exactitatea reglementarii, in cazul achizitionarii de matci si/sau familii de albine pentru apicultura conventionala sau ecologica, se redefinesc dimensiunile minime/maxime ale efectivului detinut in vederea achizitionarii de matci si/sau familii de albine.
    • se reglementeaza decontarea cheltuielilor in functie de efectivul detinut, conform adeverintei ANZ, pentru toate masurile.
    • se propune eliminarea obligativitatii transmiterii la APIA a copiei adeverintei ANZ cu efectivul de familii de albine pregatit pentru iernat, avand in vedere ca nu are impact financiar pentru APIA.
    • pentru evitarea crearii conditiilor artificiale, este necesar a se reglementa conditia ca furnizorii de medicamente, matci, familii de albine sau stupi sa nu poata fi si beneficiari ai produsului pentru care sunt furnizori in Programul national apicol pentru perioada 2017-2019; De asemenea, tot pentru evitarea crearii conditiilor artificiale, in cadrul Programului, solicitantul care este si furnizor constituit sub o alta forma de organizare decat cea prin care solicita sprijin, nu este eligibil.
    • referitor la termenul limita de depunere, termenul de 15 august se inlocuieste cu 1 august, din cauza timpului redus pentru efectuarea, pana la data de 15 octombrie, atat a controalelor administrative si la fata locului, cat si a platii sprijinului, avand in vedere numarul mare de apicultori solicitanti ai sprijinului.

Proiectul de hotarare este postat pe site-ul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, iar cetatenii si institutiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii in termen de 10 zile. Persoanele sau organizatiile interesate care transmit in scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ suspus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de ordin la care se refera, mentionand data trimiterii si datele de contact ale expeditorului.

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.