
In cadrul sedintei comune a Comisiei pentru munca si protectie sociala si a Comisiei pentru sanatate si familie de astazi, 10 noiembrie , la punctul 1 de pe ordinea de zi – Proiect de Lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.35/2015 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, precum si pentru modificarea si completarea Legii nr.152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, a fost adoptat urmatorul amendament:
„Asimilarea functiilor si a drepturilor salariale ale personalului Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, Institutelor centrale si structurilor subordinate judetene, in mod corespunzator incadrarii acestor structuri cu functiile si nivelul de salarizare din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si, dupa caz, din cadrul Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, in cazul unitatilor subordonate, precum si stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale, se fac prin ordin al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, corespunzator specificului functiilor Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, avand ca referinta dispozitiile ordinelor ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale de aplicare a prevederilor alin. (8) si (81), cu respectarea normelor legale in vigoare.”
Amendamentul initiat de catre deputatii Liviu Harbuz, Ioan Dirzu, Nechita-Adrian Oros si Kelemen Atilla-Béla-László este un prim pas pentru o salarizare corecta in sistemul sanitar-veterinar pentru specialistii care gestioneaza implementarea programelor cu fonduri europene, responsabilitatile profesionale fiind sporite prin acordurile de delegare incheiate de ANSVSA cu MADR. Practic, in prezent, activitatea de control in sectorul zootehnic si cel al industriei alimentare este asigurata de catre medicii veterinari.
„Subliniem faptul ca, potrivit acordurilor de delegare incheiate intre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (prin Agentia de Plati si Interventii pentru Agricultura, respectiv prin Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale) si Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, acesteia din urma i-au fost delegate: competenta verificarii si garantarii indeplinirii cerintelor Uniunii Europene pentru accesarea finantarii nerabursabile prin PNDR 2014 – 2020 pentru unitatile de productie, prelucrare si comercializare produse de origine animala si nonanimala autorizate si/sau inregistrate sanitar – veterinar si pentru siguranta alimentelor, ferme de animale unitatile care fabrica aditivi destinati hranei pentru animale, preamestecuri preparate cu ajutorul unor aditivi destinati hranei pentru animale sau pentru nevoile exclusive ale exploatatiei lor, furaje combinate, prin utilizarea aditivilor destinati hranei pentru animale sau de preamestecuri care contin aditivi destinati hranei pentru animale”, se arata in motivarea amendamentului sustinut de catre deputatii initiatori.
Amendamentul adoptat in sedinta reunita de astazi nu reprezinta o majorare salariala, ci o aliniere a salarizarii specialistilor din sectorul sanitar-veterinar la nivelul colegilor care lucreaza in cadrul Ministerului Agriculturii. „Medicii veterinari realizeaza si alte activitati proprii de gestionare a unor programe specifice de activitate, solicitate, sustinute si finantate de Comisia Europeana cu privire la activitatile de supraveghere sanitar – veterinara, vaccinare a animalelor si masuri de combatere a bolilor, acest aspect justificand, cu atat mai mult, acordarea drepturilor salariale la nivelul celor acordate personalului din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale”, se mai arata in motivarea initiatorilor. Totodata, este important de precizat ca armonizarea salariilor din ANSVSA cu cele din cadrul MADR nu va avea un impact bugetar semnificativ.
Dupa adoptarea amendamentului in cadrul sedintei reunite a celor doua Comisii, cea pentru munca si cea pentru sanatate, proiectul legislativ va fi supus maine dezbaterii si votului final din plenul Camerei Deputatilor.
Liviu Harbuz
vicepresedintele Comisiei pentru agricultura, silvicultura,
industrie alimentara si servicii specifice





