Politica de extindere ar trebui sa fie o hora si nu un tango

By

·

2 – 3 minute

Asociatia Europuls a organizat marti, 19 iunie la Bruxelles o conferinta avand ca tema politica europeana de extindere intitulata „Enlargement in crisis. Who is still up for the tango?”. Pe langa principalii vorbitori, peste 100 de experti in politici europene au fost prezenti la dezbatere.


 

 

 

 

Ivo Vajgl (MPE, ALDE, Slovenia) a subliniat amenintarea adusa de nationalism, ca un factor de eroziune al procesului de extindere al UE. In opinia sa, UE trebuie sa acopere intreg continentul european. Oboseala extinderii duce la raspunsuri pe termen scurt, dar UE ar trebui sa gandeasca strategic, pe termen lung.

Alain Servantie (Comisia Europeana) a sustinut criteriile de la Copenhaga ca functionand corect in cazul Europei de Est si Centrale. Cu toate acestea, cazul Croatiei a evidentiat nevoia de a monitoriza mai atent implementarea capitolelor de negociere 23 si 24 din acquis-ul comunitar.

Mihnea Motoc (Reprezentantul Permanent al Romaniei la UE) considera ca desi realizarile ulimului val de extinderi nu au intrunit entuziasmul initial, procesul trebuie sa continue. Avand in vedere schimbarile demografice si geopolitice ce afecteaza Europa, politica de extindere este de fapt o oportunitate.

Davor Božinović (Observator al Croatiei in Parlamentul European) a reamintit importanta puterii „soft” pe care UE o poate exercita prin extindere. Domnia sa a mai mentionat ca UE ar trebui sa se concentreze mai mult pe imbunatatirea comunicarii publice in Balcanii de Vest. Experienta Croatiei a aratat ca UE trebuie sa-si reconsidere strategia scolastica in procesul de negociere.

Selim Yenel (Ambasadorul Turciei pe langa UE) a reconfirmat dorinta Turciei de aderare. Cu toate ca procesul este momentan oprit, in opinia sa Turcia este o tara „rabdatoare”. UE poate prefera sa tina Turcia la o oarecare distanta, dar pentru turci procesul de negocieri este la fel de important ca aderarea in sine. Ei se concentreaza momentan pe liberalizarea vizelor ca un subiect de rezonanta puternica ce poate aduce o gura de aer proaspat in procesul de negociere. „Suntem pe cale sa ajungem in sfarsit la o intelegere”, a mai spus Yenel.

Pentru Corina Stratulat (European Policy Centre) extinderea este inca relevanta ca cel mai bun mod de a promova securitate, pace si prosperitate. Pentru ea, criteriile de la Copenhaga au functionat bine, dar e nevoie sa se imbunatateasca atentia pentru criteriile democratice si pentru tratarea societatii civile ca si reprezentanti directi ai populatiei.

Vorbind din public, Eduard Kukan (MPE, EPP, Slovacia) a subliniat nevoia de cooperare regionala. „Trebuie sa dansam toti impreuna intr-o hora, nu un tango”, a mai spus membrul Parlamentului European.

 

 

 

Pentru mai multe informatii:

Bogdan Deleanu, Europuls,

+32 474 69 99 78,

bogdan.deleanu@europuls.ro

http://europuls.ro/

 

 

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.