Conducerea Autorității Naționale Fitosanitare, împreună cu specialiști din cadrul instituției și reprezentanți ai structurilor locale, a fost în bazinul legumicol Glodeanu Sărat (jud. Buzău) pentru o întâlnire de lucru cu legumicultorii, fitofarmaciștii și autoritățile locale.
Întâlnirea face parte din seria acțiunilor începute la Matca și continuate la Izbiceni, prin care ANF își dorește ca discuțiile despre produse de protecție a plantelor, reziduuri și dăunători să aibă loc direct acolo unde se produc legumele – în sere, solarii și câmp.
Au fost abordate, între altele:
• comunicarea directă între legumicultori, fitofarmaciști și specialiștii fitosanitari – de la informare și conștientizare până la măsuri corective și, atunci când este cazul, măsuri coercitive;
• principalele prevederi ale OUG 53/2025 și modul în care acestea influențează activitatea de producere și comercializare a legumelor, precum și activitatea fitofarmaciștilor;
• rezultatele analizelor de reziduuri realizate de ANF în 2025 și cauzele neconformităților identificate, pentru a fi evitate în următoarele sezoane;
• obligațiile privind registrul tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, trasabilitatea și riscurile utilizării produselor neomologate sau contrafăcute.
Fermierii din Glodeanu Sărat au semnalat numărul redus de alternative eficiente de combatere a dăunătorilor și s-au arătat interesați de procesul de omologare a produselor de protecție a plantelor, solicitând o gamă mai mare de produse adaptate nevoilor din bazinele legumicole.
Prin aceste întâlniri, ANF urmărește să consolideze dialogul direct cu fermierii și să își adapteze măsurile fitosanitare la situațiile concrete cu care se confruntă legumicultorii, astfel încât deciziile luate la nivel central să aibă la bază dialogul direct cu cei din câmp.









