
Cu ocazia Zilei Maritime Europene 2015, avem deosebita placere de a va invita sa participati la conferinta “Inovarea in acvacultura si pescuit – pentru o dezvoltare durabila a resurselor acvatice”, care va fi organizata in Bucuresti, in data de 28 mai 2015, in Amfiteatrul “I. Heliade Radulescu“ a Bibliotecii Academiei Romane din Calea Victoriei nr. 125, Sector 1, intre orele 9.00 si 14.00.
In contextul noului program european pentru pescuit si afaceri maritime 2014 – 2020 (FEPAM), care reuneste toate sectoarele economiei “albastre” pentru a discuta posibilitatile de cooperare, de schimb de opinii si de realizare a cresterii durabile, inovarea este considerata “arcul de bolta” al tuturor actiunilor din domeniul acvaculturii si pescuitului, a incluziunii sociale in zonele riverane ale Dunarii, Deltei Dunarii si zonelor de coasta ale Marii Negre. Inovarea si cercetarea realizate in sectorul “economiei albastre” pot determina o crestere a dezvoltarii economice si a ocuparii fortei de munca la nivel european, garantand in acelasi timp un viitor durabil, atat pentru fluviile, marile si oceanele Europei, cat si pentru cetatenii riverani acestora.
Conferinta va gazdui un schimb de idei intre partile interesate din toate sectoarele acvaculturii si pescuitului si factorii de decizie administrativa si politica.
La aceasta conferinta vor lua parte atat experti romani, cat si personalitati ale comunitatii profesionale din domeniul acvaculturii si pescuitului din Uniunea Europeana, parte dintre acestia participand prin videoconferinta.
Pentru comunitatea romaneasca Ziua Maritima Europeana este o ocazie de a discuta despre mijloacele prin care se poate asigura compatibilitatea intre crestere si durabilitate in cadrul “economiei albastre”, astfel incat mediul inconjurator sa fie cat mai putin afectat. In cadrul conferintei va fi lansat platforma program a “Asociatiei Romane pentru Inovatie in Acvacultura si Pescuit” (ARIAP), avand ca scop sa faca din sustenabilitate piatra de temelie a cresterii in domeniul acvaculturii si pescuitului.
Participarea la conferinta este gratuita si deschisa intregii comunitati profesionale a acvacultorilor si pescarilor din Romania, cercetatorilor, cadrelor universitare, studentilor, cat si publicului interesat de acest domeniu.
Daniel Dorin Tabacaru
Presedinte ARIAP
Organizatorul conferintei
telefon +40 724 593 613
email: [email protected]





