Reglarea aciditatii solului este fundamentala in orice cultura. Un prag de management poate fi definit prin rata de calciu si magneziu necesare pentru a mentine pH-ul la un nivel stabilit. Pentru un sol neutru (pH = 7), aceasta se se ridica la aproximativ 1000kg CaCO3(carbonat de calciu)/ha/an.
Ciclul de azot in solul arabil este complex. Ecosistemele naturale in general, prezinta un grad ridicat de echilibru, intre eliberarea azotului si potentialul de absorbtie al radacinilor din sol. Acest lucru face ca transferul de N in afara sistemului sa fie mici in comparatie cu cantitatea de N recirculat in cadrul ecosistemului. in astfel de sisteme, ciclul de N poate fi considerat ca relativ strans. Provocarea in ecosistemele gestionate este de a optimiza echilibrul pentru toate sursele de N din sistem, si anume optimizarea utilizarii instrumentelor care influenteaza ciclul de N.
Fosforul din sol propune provocari destul de diferite, in funtie de sistemele agricole. Multe soluri din tarile dezvoltate au primit de-a lungul anilor cantitati de fosfor mult mai mari decat cel preluat de culturile propriu-zise. Desi fosforul din sol este in mod normal considerat ca facand parte integranta din particule organo-minerale, solurile cu un surplus mare de P ar putea pierde cantitati importante de P prin risipire in mediu. Un nivel de 60 mg P / kg de sol a fost sugerat ca fiind “punctul de cotitura” mentionat mai sus, in care se declanseaza scurgerea fosforului in apa din sol. Desi se pare ca acest prag critic variaza considerabil in functie de tipurile de sol, testarea solului pentru nivelurile de P poate arata gradul de saturatie al acestuia. Optiuni de reducere a pierderilor de P din sol includ, de asemenea, strategii de prelucrare a solului, deoarece lucrarile de conservare reduc scurgerile de suprafata a apei care transporta cantitati considerabile de fosfor dizolvat.
Desi potasiul este unul dintre elementele cei mai abundenti nutrienti din sol, doar o mica parte devine disponibil culturilor. O aplicare redusa de potasiu presupune o eficienta mai mare in gestionarea acestuia. Cantitatea si disponibilitatea potasiului din sol variaza foarte mult in functie de tipul de sol si de cantitatile de potasiu fertilizate anterior. In gestionarea sistemelor cu fertilizare minima obiectivul trebuie sa fie reducerea pierderilor de dizolvare pe solurile nisipoase si de a maximiza utilizarea rezervelor de potasiu in soluri argiloase.
