Sfaturi pentru prevenirea incendiilor de vegetatie

CategorIes:

By

·

3 – 4 minute
Prevenire incendii de vegetatie

Prevenire incendii de vegetatie

In primul semestru al acestui an, echipajele inspectoratelor pentru situatii de urgenta au participat la peste 2.500 de interventii pentru limitarea si stingerea incendiilor de vegetatie uscata de pe terenurile agricole, a arderilor pe terenuri virane si a celor de igienizare a deseurilor menajere, datele statistice inregistrand o scadere cu 50 % a numarului acestora fata de perioada similara a anului trecut.

De regula, aceste situatii de urgenta se produc pe fondul utilizarii de catre cetateni a focului deschis pentru arderea resturilor vegetale de pe terenurile agricole, din curti, gradini si de pe terenurile aflate in vecinatatea imobilelor de locuit, iar conditiile de vant si nerespectarea masurilor obligatorii de protectie constituie elemente care intretin si favorizeaza propagarea focului.

Arderile necontrolate pot fi soldate, de cele mai multe ori, cu pagube materiale insemnate, pun in pericol fondul forestier, produc efecte negative asupra solului si factorilor de mediu prin diminuarea rezervei de apa si, nu in ultimul rand, pot conduce la pierderi de vieti omenesti. Mai mult, pentru limitarea manifestarii acestor situatii de urgenta, interventia presupune mobilizarea suplimentara a resurselor umane si materiale.

Chiar daca arderile de vegetatie inregistrate nu au afectat culturi agricole pe suprafete insemnate, inregistrandu-se preponderent arderi de miristi pe suprafete relativ restranse, in scopul prevenirii acestui fenomen, specialistii inspectoratelor pentru situatii de urgenta intreprind masuri ce vizeaza:

    • intensificarea activitatii de informare preventiva pentru constientizarea populatiei asupra masurilor preventive si regulilor de comportare ce trebuie respectate pentru reducerea acestui tip de risc;
    • instruirea personalului din componenta preventiva a serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta, in scopul obtinerii unui raspuns prompt si eficient al acestuia in cazul producerii unor astfel de evenimente;
    • intreprinderea masurilor adecvate pentru constientizarea reprezentantilor autoritatilor publice locale asupra obligatiilor ce le revin, conform prevederilor legale;
    • planificarea si executarea controalelor colective cu comisariatele teritoriale ale Garzii Nationale de Mediu, pentru verificarea respectarii legislatiei specifice referitoare la distrugerea prin ardere a unor deseuri sau reziduuri combustibile;
    • asigurarea schimbului de date si informatii privind monitorizarea starilor potential generatoare de situatii de urgenta, cu comisariatele judetene ale Garzii Nationale de Mediu si centrele judetene ale Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA), in baza protocoalelor incheiate.


De asemenea, conform reglementarilor legale in vigoare, APIA poate diminua sau retrage subventiile pentru detinatorii terenurilor igienizate prin arderea vegetatiei, in situatia in care acestia nu detin acceptul din partea autoritatilor.

Pentru a preveni producerea evenimentelor nedorite, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta reaminteste cetatenilor urmatoarele masuri de prevenire:

    • Utilizarea focului deschis in locuri cu pericol de incendiu si pe timp de vant este interzisa;
    • Realizarea arderii doar in locuri special amenajate, cu respectarea masurilor ce se impun pentru impiedicarea propagarii focului la vecinatati;
    • Supravegherea permanenta a arderii, precum si stingerea jarului, dupa terminarea activitatii;
    • Utilizarea focului deschis la distante mai mici de 40 m fata de locurile cu pericol deexplozie (gaze si lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m fata de materiale sau substante combustibile (lemn, hartie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) este interzisa;
    • Asigurarea mijloacelor tehnice pentru stingerea de indata a focului (rezervor cu apa, galeti, lopata, sapa, cazma), atunci cand acesta scapa de sub control;
    • Responsabilizarea adultilor in ceea ce priveste jocul copiilor cu focul si accesul acestora la sursele de foc (chibrituri, brichete, lumanari, lampi cu gaz etc).


Reamintim faptul ca, in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta nr. 195 
din 22 decembrie 2005 privind protectia mediului, actualizata, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, si de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice, arderea miristilor, stufului, tufarisurilor sau vegetatiei ierboase, fara acceptul autoritatii competente pentru protectia mediului si fara informarea in prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situatii de urgenta.

Totodata, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, persoanele fizice si juridice aflate in apropierea locului de manifestare a incendiilor produse la paduri, plantatii, culturi agricole, miristi, pasuni si fanete au obligatia sa intervina cu mijloacele de care dispun pentru limitarea si stingerea acestora.

IGSU
Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta

  

 

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.