
In 24 de ore, un iepure adult cu acces liber la furaje mananca de aproximativ 90 de ori, consumand 4-5 g de fiecare data cand este hranit cu furaj combinat si de pana la 80 de ori cand este hranit traditional. Timpul consumat in total este de 1h 30´ pana la doua ore maxim. Consumul este mai frecvent noaptea decat ziua.
Observand comportamentul alimentar al iepurilor se reamarca, in mijlocul zilei, perioade de repaus alimentar, caracterizate prin absenta meselor timp de 1-3 ore. Aceste repausuri sunt inregistrate la ore care pot sa varieze de la un iepure la altul si de la o zi la alta. Aceasta duce la un consum inferior de 3g/ora intre orele 8-17, depasind 8g/ora in timpul noptii. In ceea ce priveste consumul de apa, se observa un comportament asemanator celui observat pentru alimentele ingerate.
Numarul prizelor de apa este comparabil cu al celor de hrana, fiind insa duble ca volum. In final, se pare ca nu este posibil sa se stabileasca o relatie intre importanta unei prize (de apa sau de alimente) si amploarea sau depasirea fata de prizele precedente.
Ingestia de alimente solide incepe de la 18-21 de zile, apoi creste rapid si nu tinde sa incetineasca decat dupa 8-9 saptamani. Consumul spontan se diminueaza usor in jurul varstei de 15-16 saptamani. Numarul meselor pe zi, foarte ridicat in momentul intarcarii (40-50) tinde sa se diminueze rapid si sa se stabileasca in jur de 30, incepand cu varsta de doua luni. Marirea cantitatii totale consumate pe zi are drept consecinta directa marirea vitezei de ingestie in cursul meselor (de la 6-18 g/minut intre 6-21 saptamani). Datorita acestui fapt, timpul consacrat alimentatiei, care este de 3 ore pe zi pentru iepurii de 5 saptamani, se reduce la doua ore si 15 minute la varsta de 10 saptamani si la o ora si 30 min la 6 luni. Numarul prizelor de apa este relativ mai stabil decat cel al prizelor de alimente, fiind in jur de 30 la iepuri de 6 saptamani. Marirea cantitatii de apa consumata in fiecare zi se face prin marirea cantitatilor ingerate la fiecare priza. Este bine de stiut ca se inregistreaza, la iepurii de 6 saptamani, in afara timpului de repaus alimentar observat in mijlocul zilei, inca unul de 3-4 ore, dimineata. Aceasta a doua perioada de repaus tinde sa dispara cu varsta si nu mai este, in general, observata la iepurii de 9-10 saptamani.
In functie de stadiul de reproductie, consumul de nutreturi este foarte variabil. Se ramarca o scaderea a consumului incepand cu ziua a 20-a de gestatie si un maxim in a patra saptamana dupa fatare. In cazul femelelor care sunt in acelasi timp gestante si in lactatie, se observa o curba comparabila, dar amputata in partea instalarii gestatiei, corespunzator simultaneitatii celor doua stari fiziologice.
Administrarea, in plus pe langa granule, a unui alt furaj (uscat sau umed), modifica si comportamentul alimentar al iepurelui. Intarcarea aduce dupa sine un stres care se manifesta printr-o reducere (2-3 zile) a nutreturilor consumate pana la 20-50% (din cantitatile consumate in ziua dinaintea intarcarii) dupa 3-4 zile de la intarcare, iepurii tind sa consume mai mult, ca si cand vor sa compenseze ceea ce nu au mancat in zilele precedente.
Pericolul tulburarilor digestive este mare. Acest lucru poate fi evitat prin restrictionarea cantitativa sau prin administrarea de furaje bogate in materii celulozice, care regleaza bine tranzitul digestiv in timpul primei saptamani dupa intarcare.
Pentru diferite rase, cantitatile necesare zilnice se pare ca sunt acelasi, cu unele mici deosebiri legate de talie si de rasa. Orientativ, se pot lua in calcul urmatoarele valori:
-
- tineret la ingrasare (4-5 la 11-12 saptamni) – 110g-130g/zi;
- femele la lactatie (ingrasare la 4-5 saptamani) – 330-380g/zi;
- femele gestante 150-180g/zi;
- femele de la fatare la sfarsitul lactatiei – la discretie;
- tineret la ingrasare – la discretie.
Sunt si restrictii la furajare, in diferite stadii ale ciclului de productie, se pot restrictiona consumurile zilnice. Aceasta practica poate fi uneori buna, alteori rea. Restrictia in furajare a femelelor in cursul gestatiei (140-150g/zi) are un efect bun asupra bilantului ciclului de reproductie. In cursul lactatiei, o furajare restrictionata poate duce la scaderea capacitatii de alaptare si rezultate negative asupra dezvoltarii si viabilitatii puilor. O restrictie alimentara a mamelor, mai ales in patra saptamana de la fatare, ar duce la un consum mai mare de nutret combinat la tineret in ultima saptamana de intarcare. Limitarea zilnica, la iepurii la ingrasat, a cantitatilor de nutret administrat duce la o crestere in greutate constanta, cu o usoara scadere a indicelui de consum.
Medic veterinar
Dr. Galatanu Diana Monica




