
Milioane de euro din iarba verde – este rezultatul unei afaceri de succes in vestul tarii. In Timis, un teren abandonat, pe care cresteau buruieni, a fost transformat de un om de afaceri din Bucuresti intr-o imensa peluza englezeasca.
Afacerea prospera pentru ca romanii si-au redescoperit apetitul pentru gradinarit si vor sa aiba in curtea casei un gazon de revista. Gazonul englezesc de Timis e atat de bun, incat este exportat chiar si in Marea Britanie.
Banii se fac pe banda rulanta la Sanpetru Mare, pentru ca si marfa se produce in acelasi mod. Fiecare fir de iarba de pe cele 11 hectare de teren e ingrijit cu atentie, pentru ca de aici se exporta gazon in toata Europa. Mircea Preutesei e cel care stie secretul ierbii care i-a fermecat chiar si pe cei care au lansat moda peluzelor. Dar pana cand firele de iarba sunt aliniate perfect, este nevoie de multa munca.
„Aici programul incepe dimineata, cand rasare soarele si se termina cand apune. Sunt lucrari de pregatiri, de tratament, de fertilizari, sunt lucrari de intretinere, se face tunsul gazonului, o tavalugire, se pregateste pentru recoltare”, explica Mircea Preutesei, administrator.
Secretul sta in faptul ca fiecare petec de pamant e udat 24 de ore din 24 de sisteme de irigatii de ultima ora. Iar munca multa face ca pamantul verde sa valoreze mult, iar gazonul sa fie vandut la metru.
Iarba care creste la Sanpetru Mare valoreaza nu mai putin de trei milioane de euro. Daca cele 11 hectare de gazon ar fi decopertate deodata, ele ar fi suficiente pentru a acoperi 22 de terenuri de fotbal.
Si cum iarba romaneasca e atat de apreciata, hectare intregi ajung si peste granita, in tari precum Germania, Italia sau Anglia. Specialistii spun ca doar in aceasta vara, vanzarile de gazon vor ajunge la doua milioane de euro. In Romania exista cinci astfel de ferme.
digi24.ro




