
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativa a Ghidului solicitantului pentru submasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020), pe pagina oficiala de internet, http://www.afir.info, la sectiunea Transparenta decizionala.
Versiunea revizuita a Ghidului solicitantului priveste in principal modalitatea de accesare a finantarii nerambursabile pentru tinerii cetateni romani din afara granitelor tarii care se instaleaza ca sefi sau manageri ai exploatatiei. In acest sens, au fost modificate anumite proceduri, simplificandu-se modalitatea de depunere a documentelor doveditoare a studiilor si a locului de munca. Mai mult, au fost revizuite si clarificate conditiile pe care tinerii din diaspora trebuie sa le indeplineasca pentru a depune proiectul.
Astfel, pot solicita finantare europeana nerambursabila tinerii fermieri din diaspora care au absolvit in ultimii 5 ani calendaristici dinaintea depunerii cererii de finantare un program de studiu in domeniul agricol din tari membre ale Uniunii Europene sau din tari terte UE. O alta conditie este ca acestia sa fi avut un loc de munca in tari membre ale Uniunii Europene, sau in tari terte, in domeniul agricol, cel putin 3 luni in ultimele 12 luni dinaintea depunerii cererii de finantare.
O modificare importanta este eliminarea obligativitatii apostilarii documentelor care dovedesc locul de munca sau absolvirea programelor de studii.
Pentru dovada locului de munca, in cazul in care solicitantul nu poate depune documentul autentificat prin apostila, acesta poate sa depuna un certificat de inregistrare care dovedeste prezenta solicitantului in statul in care a desfasurat activitate cel putin 3 luni in ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de finantare si emis de autoritatile locale (ex. politia sau primaria), care cuprinde numele si adresa persoanei inregistrate, precum si data inregistrarii.
Certificatul trebuie sa fie insotit de alt document care sa faca dovada raporturilor de munca incheiate in statele membre de tipul: contract individual de munca/ certificat de angajare, ori o dovada privind desfasurarea unei activitati independente/ raport de munca/ stagiu de practica/ internship/ contract de ucenicie sau alt document eliberat de angajator in conformitate cu actele in vigoare ale acelui stat.
Pentru absolventii de programe de studii in domeniul agricol care nu pot depune document oficial cu apostila, acestia vor prezenta un document care sa dovedeasca absolvirea un program de studiu in domeniul agricol, postuniversitar, universitar, preuniversitar, alaturi de certificatul de inregistrare care dovedeste sederea solicitantului in statul-gazda in ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de finantare.
Documentele enumerate anterior se depun cu traducere legalizata in limba romana.
Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, in valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, in functie de dimensiunea exploatatiei agricole (dimensiunea exploatatiei agricole se poate calcula si prin noua aplicatie pusa la dispozitia publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/).
Finantarea se acorda tinerilor fermieri sub forma de suma forfetara in doua transe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finantare si 25% din cuantumul sprijinului in functie de implementarea corecta a Planului de afaceri, fara a depasi trei ani (cinci ani pentru exploatatiile pomicole) de la semnarea Contractului de finantare.
Acordarea sprijinului va fi proportionala cu gradul de indeplinire a Planului de afaceri.
Perioada de consultare publica este de 10 zile calendaristice de la data publicarii pe site a versiunii consultative aferente Ghidului solicitantului pentru submasura 6.1. Toti cei interesati pot sa transmita propuneri sau observatii pe adresa de e-mail, [email protected], pana la data de 12 octombrie 2020.
AFIR
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale




