
Romania poate beneficia, in acest an, 10,9 milioane euro, mai mult cu 2 milioane euro fata de anul trecut, pentru finantarea proiectelor depuse prin programul european Life+, care au ca obiectiv protejarea mediului si sprijinirea biodiversitatii.
Comisia Europeana (CE) a suplimentat fondurile alocate prin programul Life+, dupe ce, valoarea proiectelor eligibile depuse anul trecut nu a reusit sa asigure finantarea necesara a acestora.
Comisia Europeana (CE) a suplimentat fondurile alocate Romaniei, prin programul european Life+, cu aproape 2 milioane euro fata de anul trecut, beneficiind in acest momenmt de 10,9 milioane euro pentru finantarea proiectelor care au ca obiectiv protectia mediului, a declarat coordonatorul de proiect din Ministerul Mediului, Nicoleta Dobre, pentru NewsIn.
Life+ este singurul program de finantare european care nu a putut asigura finantare suficienta celor 9 proiecte eligibile, depuse anul trecut. Astfel, finantarea pentru unele ar putea fi mai mica de 50%, deoarece valoarea totala a acestora depaseste alocarea pentru anul trecut.
“Alocarea totala pentru 2008 – este cate o sesiune de proiecte pe an – a fost mai mica de 9 milioane euro. Sesiunea de depunere a proiectelor este 15 mai – 15 septembrie, iar proiectele pentru cele trei componente Life+ (Natura si Biodiversitate, Politica si Guvernanta de Mediu, Informare si Comunicare) trebuie trimise la minister, la Directia Schimbari Climatice si Dezvoltare Durabila. Proiectul este respins, daca este trimis direct Comisiei Europene“, a explicat coordonatorul Life+ Romania.
Beneficiari eligibili ai Life+
Cofinantarea pentru multe dintre proiectele de acest fel este de maximum 50%, astfel ca restul trebuie finantat de beneficiar. In general, beneeficiarii pentru Life+ sunt Agentiile de mediu locale, regionale si nationale, Administratia Nationala Apele Romane, consiliile locale, custozii ariilor protejate, iar pentru componenta de comunicare sunt eligibile si organizatiile neguvernamentale de mediu.
Cei interesati sa inceapa un proiect Life+ vor folosi ca baza de pornire Ghidul de finantare de anul trecut, modificarile din acest an urmand sa fie mai putin semnificative, potrivit coordonatorului acestui program. Ministerul Mediului si Comisia Europeana vor organiza in 2 iulie un seminar de informare a tuturor beneficiarilor.
La nivelul statelor membre, alocarea totala pentru 2009 este de 250 milioane euro, in timp ce bugetul pentru perioada 2007-2013 este de 2,1 miliarde euro.
Autor: Nicoleta Galeteanu




