
Incepand de luni, 3 septembrie 2018, Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) deschide noi sesiuni de primire a proiectelor de investitii, finantate prin intermediul a trei submasuri din Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul national, dar si pentru zona ITI Delta – Dunarii (ITI-DD).
Fondurile totale nerambursabile, disponibile solicitantilor care doresc sa obtina finantare europeana, insumeaza 307,3 milioane de euro, din care 4,3 milioane de euro sunt alocate investitiilor din zona ITI Delta – Dunarii.
Astfel, in intervalul 3 septembrie 2018, ora 9.00 – 31 decembrie 2018, ora 16.00, AFIR va primi cereri de finantare pentru submasura (sM) 4.1 „Investitii in exploatatii agricole”, (componenta zootehnic pentru intreg teritoriul national), sM 6.2 „Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale” doar pentru zona ITI – DD si sM 6.4 „Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole” doar pentru ITI – DD.
In cazul submasurii 4.1 „Investitii in exploatatii agricole” (pentru intreg teritoriul national), componentele sector vegetal, ferma de familie si ferma mica, sesiunea va incepe tot in data de 3 septembrie 2018, ora 09.00, termenul limita de depunere fiind insa de 31 martie 2019, ora 16.00.
„In aceasta perioada, ne-am implicat la capacitate maxima pentru a pregati toate etapele procedurale necesare deschiderii sesiunii de primire a proiectelor de investitii in exploatatii agricole la nivel national si investitii neagricole din teritoriul ITI Delta Dunarii. Avem fonduri disponibile de peste 300 de milioane de euro pentru aceasta sesiune, una dintre cele mai mari alocari financiare de pana acum, pentru a sustine dezvoltarea acestor sectoare importante. Ca element de noutate pentru aceasta sesiune, AFIR va obtine extrasul de carte funciara aferent imobilului pe baza datelor cadastrale inscrise de catre solicitantii submasurii 4.1 in Cererea de finantare. De asemenea, solicitantii care dispun de semnatura electronica pot depune Cererea de finantare si documentele anexe semnate electronic. Pentru cei care nu detin semnatura electronica se procedeaza la fel ca si pana acum, dar in cazul in care vor fi selectati pentru finantare, vor avea obligatia sa detina certificatul digital calificat la momentul contractarii.”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.
In cadrul acestei sesiuni de depunere aferenta submasurii 4.1 sunt eligibile si investitiile propuse de solicitantii care au sediul social sau amplasarea investitiilor in teritoriul ITI Delta Dunarii, cu conditia respectarii Strategiei ITI. Conform Ghidului solicitantului, Cererile de finantare vor viza obligatoriu investitii cu constructii si montaj doar in cazul sectoarelor vegetal si zootehnic, cu exceptia fermelor de familie si fermelor mici unde nu exista aceasta obligativitate.
Mentionam ca depunerea proiectelor se realizeaza on-line pe pagina oficiala de internet a Agentiei, www.afir.info, pentru toate submasurile care se vor lansa. Totodata, toti cei interesati sa dezvolte investitii in domeniul agricol si in cel non-agricol, pot consulta Ghidul solicitantului pentru submasurile amintite pe site-ul AFIR, la sectiunea „Investitii PNDR”.
Informatii suplimentare: Alocarea financiara stabilita pentru sM 4.1, disponibila in sesiunea 2018, este de 303 milioane de euro, impartita astfel: sectorul vegetal are alocate 53 milioane de euro, cel zootehnic are 111 milioane de euro, zona montana dispune de 80 milioane de euro (vegetal si zootehnic), iar fermele de familie si fermele mici de 59 milioane de euro. Pragul minim de selectie al proiectelor aferente sM4.1 este de 25 puncte.
Alocarea bugetara, disponibila pentru infiintarea de activitati neagricole in mediul rural, finantate prin sM 6.2 ITI – DD este 1,4 milioane de euro in sesiunea din acest an. Pragul minim de selectie al proiectelor depuse prin sM 6.2 ITI – DD este de 15 de puncte.
Pentru investitiile finantate prin sM 6.4 ITI – DD, alocarea bugetara aferenta acestei sesiuni este de 2,9 milioane de euro. Pragul minim sub care proiectele depuse pe sM 6.4 ITI – DD nu pot fi selectate este de 15 de puncte.
Versiunile finale ale Ghidurilor pentru finantarea investitiilor in exploatatiile agricole si a investitiilor neagricole din teritoriul ITI Delta Dunarii
Variantele finale ale Ghidurilor solicitantului pentru finantarea investitiilor in exploatatiile agricole si a investitiilor neagricole din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 (PNDR 2020) au fost publicate pe pagina oficiala de internet a Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale, www.afir.info.
Ghidurile sunt valabile pentru sesiunea de primire a proiectelor pentru investitii in exploatatii agricole (submasura 4.1, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunarii), investitii pentru infiintarea de activitati neagricole (submasura 6.2, doar pentru teritoriul ITI Delta Dunarii), precum si investitii pentru crearea si dezvoltarea de activitati neagricole (submasura 6.4, doar pentru teritoriul ITI Delta Dunarii).
„Investitiile in exploatatiile agricole sunt un pilon foarte important prin care putem face efectiv modernizarea agriculturii romanesti, iar publicarea versiunii finale a ghidului pentru aceasta submasura este un eveniment asteptat de catre viitorii solicitanti de fonduri europene nerambursabile. In ceea ce priveste finantarea investitiilor neagricole, punem la dispozitia unei zone cu multe constrangeri naturale si sociale, Delta Dunarii, o paleta destul de larga de posibilitati pentru a dezvolta activitati care sa sprijine dezvoltarea economica a acestei minunate parti din tara noastra,” a declarat Adrian Chesnoiu, Directorul General al AFIR.
Conform prevederilor Regulamentului de organizare si functionare a procesului de selectie, sesiunea de primire a proiectelor se va deschide dupa minim sapte (7) zile de la data publicarii versiunilor finale ale Ghidurilor solicitantului pe pagina de internet a AFIR.
Precizam ca pe pagina de internet http://www.afir.info (sectiunea Investitii PNDR), au fost publicate alaturi de versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului si anexele aferente acestora, necesare pentru intocmirea unui proiect, inclusiv Cererile de Finantare pe care beneficiarii le pot testa si pregati in vederea depunerii.
A.F.I.R.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale




