
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a publicat versiunea consultativa a Ghidului solicitantului pentru investitii in exploatatii pomicole, finantate prin submasura 4.1a din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020), in vederea lansarii sesiunii de primire a solicitarilor de finantare din acest an.
Ghidul solicitantului aflat in consultare publica este disponibil pe pagina oficiala de internet a Agentiei, www.afir.info, la sectiunea Transparenta decizionala. Precizam ca perioada de consultare publica este de 10 zile calendaristice de la data publicarii pe site. Astfel, toti cei interesati pot sa transmita propuneri sau observatii pe adresa de e-mail [email protected] pana pe data de 5 februarie 2022.
In sesiunea din acest an, conform prevederilor PNDR 2020, prin submasura 4.1a se va acorda finantare distincta pentru trei tipuri de investitii. Astfel, prima componenta vizeaza infiintarea, extinderea, modernizarea plantatiei sau pepinierei, inclusiv conditionare si marketing. Printr-o alta componenta de modernizare a exploatatiei se vor finanta investitiile care asigura depozitarea, conditionarea si procesarea produselor pomicole. De asemenea, in cadrul submasurii se acorda fonduri europene pentru utilaje de recoltare prin care se asigura modernizarea exploatatiei pomicole.
Prin submasura 4.1a „Investitii in exploatatii pomicole” din PNDR 2020 se acorda fonduri nerambursabile in proportie de 50% pana la maximum 70%, cu valori cuprinse intre 100.000 de euro si 1.500.000 de euro, in functie de dimensiunea exploatatiei (exprimata in SO – standard output) si de tipul de beneficiar.
Calculul SO se poate face si prin noua aplicatie pusa la dispozitia publicului pe pagina de internet a AFIR, http://so.afir.info.
Astfel, pentru ferme mici cu dimensiunea intre 4.000 – 11.999 SO, intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi: 100.000 de euro pentru achizitii simple, inclusiv utilaje recoltare si 450.000 de euro pentru proiecte complexe.
Pentru fermele medii 12.000 – 250.000 SO intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi: 200.000 de euro pentru investitiile care presupun achizitii simple, inclusiv utilaje recoltare si de 1.500.000 de euro in cazul proiectelor complexe.
Totodata, pentru obtinerea de material de inmultire si material de plantare fructifer, sprijinul este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi: 300.000 de euro pentru achizitii simple, inclusiv utilaje recoltare si de 1.500.000 de euro pentru investitii complexe.
In cazul fermelor mari, cu dimensiuni mai mari de 250.000 SO, intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fara a depasi 300.000 de euro pentru proiecte cu achizitii simple, inclusiv utilaje recoltare si de 1.500.000 de euro pentru proiecte complexe.
Pentru formele asociative sprijinul acordat este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, dar se va putea majora, cu 20 de puncte procentuale, insa rata sprijinului combinat nu poate depasi 90% pentru investitii colective (investitii efectuate organizatii si de grupuri de producatori si cooperative) si pentru investitii legate de operatiunile prevazute la art. 28 (Agromediu si clima) si art. 29 (Agricultura ecologica) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.
AFIR
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale




