
Pentru a putea beneficia de fondurile nerambursabile prin FEADR în vederea finanţării propriei afaceri trebuie să vă încadraţi într-o categorie de beneficiar eligibil sau, după caz, să deveniţi unul eligibil. Beneficiarii eligibili pentru proiectele de investiţii se vor încadra, în general, în una din următoarele categorii:
Persoană Fizică Autorizată/Asociaţie Familială (PFA/AF)
Este cea mai simplă formă de beneficiar eligibil, în linii mari acest statut obţinându-se prin autorizare la primăria locală.
AVANTAJE: procedură simplă, contabilitate simplificată, impozitare mică.
DEZAVANTAJE: nu se pot face angajări/pot lucra doar membrii asociaţiei familiale, persoana trebuie să aibă studii în domeniul în care se face autorizarea activităţii, limitarea eventualelor extinderi, etc.
Asociaţii în domeniu cu statut juridic, Grupuri de producători şi Cooperative
Este forma cea mai agreată de către mecanismele comunitare, deoarecesprijinul financiar nerambursabil se adresează direct mai multor persoane, iar investiţia va avea un impact mult mai mare.
AVANTAJE: investiţii cu acoperire mare, întărirea comunităţii, posibilitatea accesării şi altor subvenţii pentru dezvoltarea asocierii şi grupării fermierilor, împărţirea riscului.
DEZAVANTAJE: procedură de înfiinţare mai complexă
Microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii
Clasificarea în acestă categorie se face potrivit OG nr. 27/2006, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii:
· microîntreprinderile: până la 9 angajaţi şi mai puţin de 2 milioane de euro cifră de afaceri;
· întreprinderi mici: între 10 şi 49 de salariaţi şi mai puţin de 10 milioane de euro cifră de afaceri; – întreprinderi mijlocii: între 50 şi 249 de angajaţi şi mai puţin de 50 de milioane de euro cifră de afaceri;
IMM-urile şi microîntreprinderile pot fi Societate cu Răspundere Limitată (SRL), Societate în Nume Colectiv (SNC), Societate pe Acţiuni (SA), ş.a, conform legislaţiei comerciale naţionale.
Chiar înainte să demaraţi alcătuirea documentaţiei de finanţare rezolvaţi şi clarificaţi statutul juridic şi situaţia financiară a entităţii comerciale pe care o aveţi. Acest lucru vă va scuti de surprize şi de eventuala respingere a cererii de finanţare
In situaţia în care nu sunteţi o persoană juridică nou înfiinţată, iar statutul juridic vă încadrează în una din categoriile pentru care sunt prevăzute raportări financiare (PFA, SRL, SNC, SA etc.), pe lângă certificatul de înmatriculare, proiectul va fi însoţit de următoarele documente:
· Ultimul bilanţ precedent anului depunerii proiectului, însoţit de contul de profit şi pierdere care trebuie să reflecte că rezultatul net este pozitiv, avizate de administraţia financiară,
· sau Declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului că nu a desfăşurat nici o activitate anterioară depunerii proiectului, înregistrată la Administraţia Financiară, pentru situaţia în care solicitantul s-a constituit ca persoană juridică anterior depunerii proiectului şi nu a avut activitate, de la înfiinţare şi până la data depunerii proiectului.
Dintre documentele obligatorii mai fac parte:
· Certificate care să ateste lipsa datoriilor fiscale şi sociale şi Cazierul fiscal eliberat de Direcţia Generala a Finanţelor Publice, eliberat în conformitate cu legislaţia naţionala în vigoare,
· Declaraţie pe proprie răspundere, prin care solicitantul confirmă dacă are sau nu obligaţii către bănci sau alte instituţii financiare, iar în cazul existenţei unor astfel de obligaţii va ataşa:
o Graficul de rambursare a datoriilor
o Documentul emis de societatea creditoare pentru certificarea respectarii graficului de rambursare
· Graficul de reeşalonare a datoriilor către bugetul consolidat (dacă este cazul).
Cetăţenii străini pot accesa o finanţare nerambursabilă, conform legislaţiei în vigoare




