Criza satului romanesc

CategorIes:

By

·

4 – 6 minute

 

 

 

Declaratia de presa a Principelui Radu al Romaniei din 16 iunie 2009

 

Partidele politice din Romania si-au trimis reprezentantii in Parlamentul Europei. Nu acelasi lucru se poate spune si despre societatea romaneasca. In structura sa profunda, ea continua sa fie nereprezentata in Europa, ca si la ea acasa, in institutiile puterii si in politicile guvernarilor.

In timp ce alte tari europene se zbat pentru fiecare cent alocat agriculturii, Romania isi ignora cu buna stiinta unul din cele mai valoroase capitaluri. Satele Romaniei nu numai ca nu se integreaza in Europa, dar sunt impinse in afara ariei sale de civilizatie. Inca un exemplu grav de decuplare a Statului de Societate.

Am ales astazi sa vorbesc despre criza satului romanesc. Situatiei dramatice a taranului roman i se adauga acum o criza economica si financiara ale carei consecinte vor lovi mult mai crud mediul rural. Se vorbeste de recesiune, dar de doua decenii satul romanesc este intr-o recesiune continua. Din pacate, taranul roman si problemele lui lipsesc din peisajul dialogului public. El este fie ignorat, fie tratat cu dispret.

Asemenea romanilor din Italia si Spania, celor din Basarabia sau maghiarilor din Harghita si Covasna, agricultorii romani sunt folositi doar ca subiecte electorale bune de adus voturi.

Desi inseamna traiul de zi cu zi a jumatate din populatia tarii, agricultura nu a fost niciodata tratata cu adevarat ca o prioritate, in politicile guvernamentale. Seceta anului 2009, desi anticipata de institutiile specializate, este ignorata de lumea politica, absorbita, in principal, de lupta pentru putere.

Asistam la o criza a satului romanesc, iar ea nu este doar una economica. Supus discriminarilor si presiunilor distructive, sistematice, decenii la rind, satul nostru a fost transformat intr-un spatiu social semi-desertic. Intr-un loc predestinat esecului, de unde trebuie sa fugi, daca vrei sa ai sansa unei vieti decente, demne, contemporana cu lumea secolului XXI.

Criza aceasta nu a inceput acum, dar ultimii 20 de ani de guvernare au impins satul in pragul distrugerii totale. Invadat de subcultura urbana, ajuns loc de refugiu pentru victimele dezindustrializarii, adapost precar al celor mai multi dintre batranii tarii, aflat mereu in afara oricaror programe sistematice de dezvoltare, satul nostru a incetat sa mai fie reper al unui mod traditional si coerent de viata.

Mesajul meu vine la acest inceput de vara, cand prognoza din ianuarie a Administratiei Nationale de Meteorologie a fost reiterata: intre 1 iunie si 31 august seceta va afecta 6 milioane de hectare, mai mult de jumatate din suprafata arabila a tarii. Este posibil sa avem pierderi de peste 50% la culturile de grau si orz, iar Romania sa nu-si poata asigura rezervele pentru productia de paine; sa depindem de importuri masive intr-un an in care nu sunt bani, in timp ce resursele interne sunt neglijate si irosite!

Lipsa creditarii si reducerile pana la 50% ale alocatiilor bugetare destinate agriculturii, operate de guvern, ameninta sa lase aproape jumatate din populatia tarii, nu sub pragul minim de saracie, cum este acum, ci sub pragul de supravietuire. Specialistii avertizeaza ca din totalul de peste 3 milioane de hectare de pamant irigabil, anul acesta nu pot fi irigate mai mult de 300.000 ha. Adica doar 10%.

Pe fondul incalzirii globale si al distrugerii infrastructurii agricole a Romaniei, comunitatile rurale au nevoie de un program national de urgenta, sustinut de investitii europene si alocatii bugetare, care sa asigure:

  • refacerea sistemului de irigatii si a perdelelor de protectie;
  • impaduriri sistematice si masive in regiunile cele mai afectate de desertificare;
  • punerea la dispozitia taranilor a soiurilor de seminte subventionate care sa reziste la seceta. Astfel pot fi ajutate financiar si statiunile de cercetare care produc semintele;
  • asigurarea de energie electrica ieftina pentru cei care o folosesc pentru irigatii, cu plata la recoltare.


Mesajul meu catre responsabilii guvernarii este: Puneti ordine in prioritatile tarii! Este cea mai buna garantie pe care o puteti da Europei. Faceti politica pentru a administra bine tara, nu folositi administratia pentru a face politica intereselor proprii. Utilizarea institutiilor publice in interes personal este o grava forma de dispret si de subminare a autoritatii Statului.

Priviti satul romanesc drept un mod de viata, un tipar al societatii romanesti, nu ca pe partea invalida a economiei nationale!

Mai mult decat politicienilor, mesajul meu se adreseaza elitei acestei tari si tinerilor. Avem nevoie de idei proaspete, surprinzatoare, curajoase in comunitatile rurale. Ele pot veni de la tineri, de la intelectuali, de la asociatii de breasla, de la organizatii, de la intreaga societate romaneasca, nu doar din comunitatea rurala.

Parteneriatul dintre Federatia Sindicatelor din Agricultura Agrostar si Casa Regala este un model de initiativa in favoarea satului romanesc. Sper ca acest model sa inspire pe cat mai multi. El sustine proiecte de specializare in domenii traditionale, accesare de fonduri europene, atragere de investitii si proiecte de dezvoltare locala in domeniile turismului agricol, turismului balneo-climateric din comunitatile rurale, agriculturii ecologice, serviciilor, comertului cu produse traditionale, etc.

Studentii si liceenii romani isi pot oferi inteligenta, cunostintele si imaginatia pentru a ajuta mediul rural sa gaseasca solutii de dezvoltare. La fel, comunitatile citadine. Satul romanesc nu este subiect de interes doar pentru populatia rurala si autoritatile publice. El are nevoie sa fie ajutat, re-creat, cultivat de intreaga elita a Romaniei, de tinerii ei, de personalitatile din societatea civila, economie si din invatamant.

Uniunea Europeana nu are un proiect pentru salvarea satului romanesc. El va fi construit de romani, acasa la ei. Toti cei care sunt gata sa contribuie la reintegrarea satului romanesc in istorie au intregul meu sprijin!

 

Sursa: www.princeradu.ro

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.