Investitii de 1 miliard EUR pentru Agricultura sustenabila, Biodiversitate si Energie curata

CategorIes:

By

·

2 – 4 minute
Cererea de propuneri a Pactului verde european - investitii in valoare de 1 miliard EUR pentru a stimula tranzitia verde si digitala
Cererea de propuneri a Pactului verde european - investitii in valoare de 1 miliard EUR pentru a stimula tranzitia verde si digitala

Comisia Europeana a decis astazi, 17 septembrie, sa lanseze o cerere de propuneri in valoare de 1 miliard EUR pentru proiecte de cercetare si inovare care sa raspunda crizei climatice si sa contribuie la protejarea biodiversitatii si a ecosistemelor unice ale Europei. Cererea de propuneri a Pactului verde european finantata din programul Orizont 2020, pentru care inscrierile se deschid maine, va stimula redresarea Europei in urma crizei provocate de coronavirus, prin transformarea provocarilor ecologice in oportunitati de inovare.


Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultura, educatie si tineret, a declarat: Cererea de propuneri a Pactului verde european in valoare de 1 miliard EUR este ultima si cea mai ampla cerere de propuneri din cadrul programului Orizont 2020. Datorita faptului ca se axeaza pe inovare, aceasta investitie va accelera o tranzitie justa si durabila catre o Europa neutra din punct de vedere climatic pana in 2050. Intrucat dorim ca nimeni sa nu fie lasat in urma in cadrul acestei transformari sistemice, solicitam actiuni specifice pentru a implica cetatenii in noi moduri si a imbunatati relevanta pentru societate si impactul asupra societatii.”

Aceasta cerere de propuneri a Pactului verde european difera de cererile de propuneri anterioare din cadrul programului Orizont 2020 in ceea ce priveste unele aspecte importante. Dat fiind caracterul urgent al provocarilor pe care le abordeaza, ea urmareste obtinerea unor rezultate clare si perceptibile pe termen scurt si mediu, dar cu o perspectiva de schimbare pe termen lung. Exista mai putine actiuni, dar acestea sunt mai orientate, mai ample si mai vizibile, cu accent pe scalabilitate, diseminare si adoptare rapide.

Se preconizeaza ca proiectele finantate in cadrul acestei cereri de propuneri vor avea rezultate cu beneficii concrete in zece domenii:

Opt domenii tematice care reflecta principalele fluxuri de lucru din cadrul Pactului verde european:

    • Obiective tot mai ambitioase in materie de clima
    • Energie curata, accesibila ca pret si sigura
    • Industrie pentru o economie curata si circulara
    • Cladiri eficiente din punct de vedere energetic si din punctul de vedere al utilizarii resurselor
    • Mobilitate durabila si inteligenta
    • De la ferma la consumator
    • Biodiversitate si ecosisteme
    • Medii fara substante toxice, poluare zero


Si doua domenii orizontale, consolidarea cunostintelor si capacitarea cetatenilor, care ofera o perspectiva pe termen mai lung in ceea ce priveste realizarea transformarilor prevazute in Pactul verde european.

Investitia de 1 miliard EUR va dezvolta in continuare sistemele si infrastructurile de cunoastere europene. Cererea de propuneri include oportunitati de cooperare internationala prin abordarea nevoilor natiunilor mai putin dezvoltate, in special din Africa, in contextul Acordului de la Paris, precum si in contextul obiectivelor de dezvoltare durabila (ODD).

Termenul-limita pentru depunerea propunerilor este 26 ianuarie 2021, preconizandu-se ca proiectele selectate sa fie demarate in toamna anului 2021.

In cadrul Zilelor europene ale cercetarii si inovarii care se vor desfasura online in perioada 22-24 septembrie 2020, va avea loc un eveniment intitulat „Horizon 2020 Green Deal Call Info Day & Brokerage Event” („Ziua de informare si evenimentul de brokeraj privind cererea de propuneri a Pactului verde european in cadrul programului Orizont 2020”).

Pactul verde european reprezinta schita si foaia de parcurs a Comisiei Europene pentru transformarea Europei in primul continent neutru din punct de vedere climatic pana in 2050, cu o economie durabila care nu lasa pe nimeni in urma.

In vederea atingerii acestui obiectiv pentru 2050, vor trebui luate masuri de catre toate sectoarelor economiei noastre, inclusiv:

    • investitii in tehnologii ecologice;
    • sprijin pentru inovare in sectorul industrial;
    • introducerea unor forme de transport privat si public mai putin poluante, mai ieftine si mai sanatoase;
    • decarbonizarea sectorului energetic;
    • imbunatatirea eficientei energetice a cladirilor;
    • colaborarea cu partenerii internationali pentru imbunatatirea standardelor de mediu la nivel mondial.

Comisia Europeana

  



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.