
Referitor la alegerile locale ce urmeaza sa se defasoare in data de 10 iunie, satenii din multe parti ale Romaniei au pareri asemanatoare.
Unii nu prea stiu despre ce este vorba, cine candideaza si cat de mare este concurenta. Un lucru e sigur: cu totii vor merge la vot! Intrebati de comunele lor, localnicii sunt de parere ca lipsesc locurile de munca, utilitatile, iar agricultura infloritoare a ramas doar o amintire din viata multora dintre ei.
Toate partidele din tara noastra considera agricultura ca prioritate nationala, ceea ce inseamna ca este o prioritate si pe plan local, ca este principalul motor de crestere economica si generator de venituri la bugetele comunale, prin stimularea activitatilor economice, combaterea evaziunii fiscale si cresterea numarului de locuri de munca.
Tot in programele politice se afirma ca trebuie sa folosim corect si eficient resursele naturale, sa producem ceea ce cere piata si ca administratiile locale sa fie responsabile fata de agricultori si consumatori.
Dezvoltarea durabila a satului romanesc astfel incat sa se elimine disparitatile intre mediul rural si urban si sa se promoveze conservarea patrimoniului cultural trebuie sa creeze acele utilitati mult dorite de catre sateni.

Aceste politici in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale, ale partidelor politice, sunt frumos desenate la modul general si la nivel national, dar, simplul alegator de la tara, doreste ca acestea sa fie adaptate si aplicate de catre viitorii alesi locali in mod concret si particular in fiecare comuna.
Tabloul satului romanesc descris de catre sateni, nu difera cu nimic de tabloul oferit de satul european, care cuprinde si utilitati, si locuri de munca si agricultura infloritoare.





