Prin specialitatea lor, peisajele culturale contribuie la identitatea locala si regionala si reflecta istoria si interactiunea dintre om si natura. Ele reprezinta in consecinta o valoare considerabila, de exemplu ca atracţii turistice.
Pastrarea acestor peisaje culturale este foarte importanta, dar ea nu trebuie sa se manifeste excesiv, adica sa faca imposibila exploatarea economica. In unele cazuri, protectia focalizata a unor situri exceptionale se impune. In alte cazuri, trebuie pastrate sau reabilitate peisaje întregi. Tipul si modul de exploatare agricola sunt deseori factorul decisiv pentru a preveni distrugerea peisajelor culturale.
O caracteristica comuna a numeroase peisaje europene este continua lor evolutie. Aceasta antreneaza totusi un risc de uniformizare si de pierdere a biodiversitatiii. Unele peisaje culturale vor trebui protejate in chip de exemple unice de peisaje culturale istorice, de pilda tufarisul (bocage), un peisaj marginit de garduri naturale, intalnit de-a lungul coastelor atlantice. Masuri de protectie se impun si pentru unele elemente tipice de peisaje vechi, ca de exemplu vechile sisteme de “open fields” (campuri deschise), in care au aparut localitati de interes istoric. De asemenea, drumuri istorice care traverseaza diferite tari, ca de exemplu drumul de pelerinaj care duce la Sf. Iacob de Compostella, sau “Via Francigena” din Italia, au o asemenea valoare, incat vor trebui protejate.
Intr-un mare numar de cazuri, reabilitarea sau amenajarea creativa a peisajelor sunt mai importante decat pastrarea situatiei actuale. In prezent, se asista deseori la realizarea necoordonata a unor măsuri cu impact peisagistic, ale carui rezultate tin de hazard si nu fac decat sa reflecte diversitatea intereselor existente.
Noile zone de activitate si noile cartiere rezidentiale sunt deseori amenajate fara sa tina cont de criterii estetice sau de mediu. In parte, exploatarea materiilor prime este la originea distrugerii unor întregi peisaje. Numeroase regiuni europene necesita in consecinta o politica peisagistica individualizata, cu alte cuvinte o politică bazata pe integrare, deschisa la noi evolutii si care sa contribuie la crearea sau reabilitarea peisajelor atractive.
In unele cazuri, degradarea peisajelor este rezultatul unei insuficiente intervenţii umane. Este vorba in special de locuri in care s-a renuntat la metodele agricole traditionale. Foarte multe consecinte nefaste poate avea, in mod special, incetarea exploatarii agricole in zone amenintate, de exemplu regiunile muntoase sau costiere, agravand de exemplu eroziunea solului. In zonele mai putin exploatate, diminuarea activitatii umane poate sa duca totusi la regenerarea naturii.
Promovarea unor metode traditionale de gestionare a peisajului, dezvoltarea turismului si impadurirea pot reprezenta alternative la lasarea totala a terenului in paragina.
Optiunile politice pot fi urmatoarele:
· Pastrarea şi dezvoltarea creativa a peisajelor culturale de mare valoare istorica, culturala, estetica sau ecologica.
· Valorificarea peisagelor culturale in cadrul strategiilor integrate de dezvoltare spatiala.
· Ameliorarea coordonarii masurilor de dezvoltare care afecteaza peisajele.
· Reabilitarea creativa a peisajelor afectate de intervenţiile umane, inclusiv masuri de
recultivare.
