
Banca Comerciala Romana (BCR) a acordat un credit de 17 milioane EUR companiei Espe Energia SRL pentru constructia unei microhidrocentrale pe raul Sapanta, judetul Maramures.
Prin constructia noii centrale din Romania, grupul Espe isi continua expansiunea internationala inceputa in 1994. Centrala se adauga altor 5 microhidrocentrale achizitionate in 2004 de la compania Electrica.
Microhidrocentrala de pe Sapanta va avea 4 turbine cu o putere instalata de 9,88 MW si va fi in masura sa furnizeze energie pentru nevoile a mai mult de 10.000 de familii. Microhidrocentrala presupune o investitie de peste 23 de milioane de euro finantate integral cu capital privat – fara a fi beneficiara unor fonduri UE – pe baza de finantare de proiect (project finance) in colaborare cu BCR si beneficiind de consultanta tehnica din partea Studio Frosio din Brescia.
Incepand cu anul 2006, urmand investitiilor in inovatii tehnologice si eficienta hidrocentralelor, Espe se situeaza printre primele trei companii din sectorul productiei de energie din surse regenerabile in Romania. Succesul companiei este construit pe o experienta de lucru de peste 30 de ani in sectorul hidroenergetic, in proiectarea de sisteme complete de fabricatie de turbine, piese electromecanice, echipamente de comanda si control software de management si componente automatizate.
Alte informatii:
http://www.espegroup.com/ita/index.php





