
Comercializarea produselor agroalimentare in piete sau targuri se poate face doar pe baza unui certificat de producator. Acesta se elibereaza de la primarie, iar daca nu il ai, poti risca o amenda de pana la 2000 lei.
Pe baza certificatului de producator in original sau in copie (pentru membrii din gospodaria titularului) se face accesul producatorilor in piata si inchirierea de mese si cantare.
Certificatul de producator se elibereaza de catre primarii comunelor, oraselor, municipiilor si sectoarelor municipiului Bucuresti, in termen de cel mult 15 zile de la data solicitarii acestuia de catre producator.
La eliberarea certificatului de producator persoanele abilitate verifica datele cu privire la detinerea suprafetelor de teren ori a animalelor, atat pe baza informatiilor din registrul agricol, cat si in teren, existenta produselor, estimarea productiilor si a cantitatilor destinate comercializarii pentru care se propune eliberarea certificatului de producator. Aceste date vor fi inscrise in certificatul de producator eliberat.
Important! La solicitarea producatorului, secretarul unitatii administrativ-teritoriale trebuie sa elibereze un numar de copii egal cu numarul membrilor din gospodaria titularului. Copiile se atesta pentru conformitate prin formula „conform cu originalul”, urmata de semnatura olografa a secretarului si de stampila primariei. Pentru eliberarea de copii de pe certificatul de producator nu se percep taxe.
Ce amenzi risti?
- comercializarea produselor agroalimentare de catre persoane care nu au certificat de producator eliberat in conditiile legale si se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 2.000 lei;
- comercializarea produselor agroalimentare de catre persoane care au certificatul de producator suspendat, nevizat, cu viza expirata, precum si neconcordanta dintre datele inscrise in certificatul de producator si Registrul de evidenta a producatorilor individuali si a comerciantilor si se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 2.000 lei;
- comercializarea produselor agroalimentare de alte persoane decat titularul certificatului de producator sau de persoanele mentionate in certificat si se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 2.000 lei;
- comercializarea altor produse decat cele mentionate in certificatul de producator si se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 2.000 lei;
- nerespectarea conditiilor si a criteriilor in baza carora s-a eliberat certificatul de producator si se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 2.000 lei;
- cumpararea, de catre producatorii agricoli, de produse agroalimentare in scopul revanzarii acestora si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 la 10.000 lei;
comercializarea produselor alimentare de provenienta din import in alte locuri decat pietele agroalimentare sau spatiile autorizate si se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 2.000 lei.
Persoanele abilitate sa constate contraventiile si sa aplice sanctiunile sunt imputernicitii primarului, ai prefectului, ai presedintelui consiliului judetean, precum si ofiterii si subofiterii de politie si gardienii publici.
Important! Contraventiilor mentionate le sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
Citeste mai mult: www.avocatnet.ro










