În plin sezon de seceriș, prețurile la poarta fermei coboară sub pragul de 800 de lei/tonă forțând agricultorii să aleagă între vânzarea în pierdere și blocajele financiare
Sezonul de recoltare al orzului a debutat sub semnul unei presiuni comerciale intense, cotațiile actuale pe piața internă fiind considerate nesatisfăcătoare de către producători. Deși multe ferme raportează rezultate productive mulțumitoare, valoarea de piață a cerealelor este afectată de fenomenul de aglomerare a ofertei, care tinde să comprime drastic marjele de profit.
În cadrul emisiunii „Agricultura la Raport”, fermierii au semnalat că orzul este, în mod tradițional, cea mai vulnerabilă cultură în fața prăbușirii prețurilor în perioada imediat următoare recoltării. Nevoia acută de lichidități, menită să acopere ratele bancare, obligațiile financiare către furnizorii de leasing și costurile operaționale urgente, îi obligă pe mulți agricultori să valorifice marfa imediat, deși momentul este nefavorabil din punctul de vedere al prețului.
În zona de sud a țării, cotațiile de achiziție oscilează în jurul valorii de 780 lei/tonă. Această cifră este influențată semnificativ de logistica de transport, punctul de livrare și calendarul contractelor semnate anterior.
„Orzul suferă cel mai tare depresiunea de recoltă dintre toate culturile. Orzul se duce în cap înainte de recoltă”, a explicat Costin Telehuz, fermier în județul Ialomița.
Stresul financiar din gospodăriile agricole este amplificat de nivelul ridicat al cheltuielilor cu inputurile (fertilizanți și tratamente) acumulate pe parcursul ciclului de producție. Din acest motiv, mulți producători sunt nevoiți să cedeze în fața ofertelor mici doar pentru a menține fluxul de numerar (cash-flow) în fermă.
„Sunt fermieri care au vândut orzul la 80 de bani, în Constanța, pentru că au semnat și au avut nevoie de bani. Toți avem nevoie de bani, doar că nu toți avem aceeași bonitate”, a precizat fermierul Bogdan Soare.
Problematica centrală a actualului sezon nu rezidă doar în volumul producției obținute, ci în capacitatea fermierilor de a echilibra veniturile cu cheltuielile totale. În absența unui capital de rezervă care să permită stocarea mărfii până la o mai bună așezare a pieței, numeroși agricultori se văd obligați să accepte prețuri sub pragul de rentabilitate pentru a face față dobânzilor și datoriilor curente.
