
Cu ajutorul Asociatiei de dezvoltare intercomunitara AgroSic, Cooperativa Agricola Kezdi Lacto Coop a depus, in aceste zile, o propunere de proiect spre finantare, in valoare de 100.000 euro, prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), Masura 16, masura prin intermediul careia se acorda sprijin financiar pentru a facilita cooperarea dintre fermieri, procesatori si comercianti, pentru dezvoltarea unor lanturi scurte de aprovizionare, precum si pentru dezvoltarea pietelor locale.
Orban Miklos, directorul asociatiei AgroSic, a afirmat ca, in 2016, fermierii din judetul Covasna au fost nevoiti sa-si ia destinul in propriile maini, dupa ce fabrica de la Sfantu Gheorghe a Covalact SA a reziliat contractul incheiat cu acestia si nu a mai preluat laptele de la producatori. ‘Fermierii au luat decizia cea buna atunci cand si-au unit fortele si si-au continuat activitatea asociindu-se in cooperativa, deoarece stim ca concursurile nationale de propuneri de proiecte si finantarile din partea Uniunii Europene favorizeaza, in primul rand, asociatiile, acele forme de cooperare care implica mai multi fermieri sau chiar o comunitate intreaga. Unul dintre obiectivele principale a Asociatiei AgroSic, organizatie infiintata cu sprijinul Consiliului Judetean Covasna, este acela sa acorde acestor cooperative ajutor in acest proces. Impreuna ne vom putea adapta mai usor la schimbarile pietei, iar propunerile de proiecte in cauza ne pot ajuta in acest efort’ — a aratat directorul asociatiei AgroSic.
Cooperativa Agricola Kezdi Lacto Coop numara la ora actuala doua sute de fermieri care livreaza zilnic cinci mii de litri de lapte spre procesare la fabrica din Cristuru Secuiesc, iar de aici, laptele ajunge inapoi pe rafturile magazinelor din zona, sub forma produselor finite: produse lactate, branzeturi, diverse sortimente de iaurt cu fructe, smantana, unt, branza de vaca si lapte.

Bokor Eva, directorul executiv al Cooperativei Agricole Kezdi Lacto Coop a subliniat faptul ca cooperativa cunoaste o extindere continua, in comparatie cu perioada initiala: a crescut numarul fermierilor si al centrelor de colectare, a crescut cantitatea de lapte, iar incepand cu mijlocul anului trecut, cantitatea de produse vandute sa dublat, se constata si o imbunatatire a calitatii, piata de desfacere s-a extins si, in prezent, datorita reclamelor publicitare atractive, pe langa lanturile de magazine locale, produsele sunt comercializate si in hoteluri si patiserii.
Daca proiectul va fi declarat castigator, se va pune un accent mai mare pe promovarea produselor si se vor crea noi produse, conform cerintelor pietei. Datorita lantului de magazine Bertis, produsele au ajuns si dincolo de granitele judetului, insa printre obiectivele pe termen lung a cooperativei se numara extinderea continua, dar si comercializarea produselor pe teritoriul Ungariei. Dar, deocamdata, productia poate satisface doar necesarul pietei locale. Daca proiectul va fi declarat castigator, sumele obtinute vor fi utilizate in vederea dezvoltarii si promovarii activitatilor cooperativei, respectiv a produselor lactate ‘Kezdi’, si anume: modernizarea uzinelor si atelierelor de procesare, achizitionarea de vehicule transport marfa, de echipamente informatice si electronice, publicitate pentru produsele finite in mass-media si prin diferite publicatii sau evenimente de promovare. De asemenea, sprijinul financiar poate fi utilizat pentru acoperirea cheltuielilor legate de infiintarea magazinelor care comercializeaza produsele, achizitionarea echipamentului necesar acestora, precum si a celor legate de functionarea relatiei de parteneriat dintre fermieri, procesatori si comercianti.
Partenerii proiectului: Cooperativa Agricola Tarnava Mare, Asociatia Judeteana a Crescatorilor de Bovine Covasna, Asociatia Crescatorilor de Bovine Mereni, Liceul Tehnologic ‘Apor Peter’Targu Secuiesc, respectiv o ferma si o pensiune turistica.
Consiliul Judetean Covasna




