
In prezent exploatatiile de subzistenta detin 45,24 % din totalul suprafetei agricole utilizate, exploatatiile de semi – subzistenta utilizeaza 16,09 % iar exploatatiile comerciale utilizeaza 38,67%.
Aceasta structura, nefavorabila in principal exploatatiilor agricole de semi-subzistenta, precum si cooperarea insuficienta a producatorilor agricoli, a determinat o slaba dezvoltare a sectorului.
Cresterea competitivitatii acestui sector este conditionata de valorificarea pe piata a unor produse agricole corespunzatoare din punct de vedere calitativ si cantitativ.
Adaptarea productiei la cerintele pietei poate fi accelerata semnificativ de asocierea producatorilor agricoli, care are drept consecinta constientizarea acestora asupra importantei aplicarii unor tehnologii de productie unitare, corespunzatoare solicitarilor procesatorilor sau comertului cu ridicata.
De asemenea, lipsa sustinerii financiare a infiintarii si functionarii formelor de asociere a condus la mentinerea unei dualitati formata, pe de o parte, din exploatatiile de subzistenta si semi-subzistenta, iar pe de alta parte din exploatatiile comerciale.
La aceasta s-au adaugat reticenta si interesul scazut al producatorilor agricoli fata de formele asociative, datorita:
- nivelului de constientizare: lipsa de informatii si experienta in astfel de activitati, constientizarea redusa a fermierilor in ceea ce priveste avantajele rezultate dintr-o actiune comuna;
- aspectelor economice si legislative: insuficienta surselor de finantare pentru inceperea unei activitati economice, lipsa de interes a unitatilor de prelucrare a produselor primare din agricultura si sectorul forestier pentru a incheia contracte comerciale, modificarea continua a legislatiei in domeniu;
- aspectelor privind pregatirea, consilierea si consultanta: gradul diferit de pregatire al persoanelor implicate in formele asociative, precum si intelegerea diferita a scopurilor si principiilor de functionare ale acestora, insuficienta serviciilor de consiliere si consultanta si concentrarea acestora pe aspectul cantitativ si nu pe cel calitativ si economic.
Pana in prezent, in Romania au fost recunoscute, in conformitate cu legislatia nationala in vigoare, un numar de 56 grupuri de producatori, dintre acestea 4 grupuri de producatori au depus proiecte de finantare din fonduri SAPARD, in principal pentru legume-fructe, lapte si produse lactate, cartofi, carne de pasare si oua, carne ovine si caprine, miere si produse din miere.
In urma analizei relatiei dintre exploatatiile de subzistenta si semi-subzistenta cu piata, se impune in continuare identificarea oportunitatilor pentru o mai buna valorificare a productiei agricole.
Incurajarea infiintarii grupurilor de producatori din sectorul agricol si silvic in vederea obtinerii de produse de calitate care indeplinesc standardele comunitare, prin aplicarea unor tehnologii de productie unitare si sprijinirea accesului la piata a propriilor membri.
Infiintarea si functionarea administrativa a grupurilor de producatori, recunoscute in conformitate cu prevederile legislatiei nationale in vigoare, va conduce la:
· Adaptarea productiei la cerintele si exigentele pietei;
· Asigurarea comercializarii in comun a produselor, inclusiv pregatirea pentru vanzare, centralizarea vanzarilor si distributia produselor cu ridicata;
· Cresterea valorii adaugate a productiei obtinute in comun si o mai buna gestionare economica a resurselor si rezultatelor obtinute;
· Stabilirea unor reguli comune in ceea ce priveste informatiile asupra productiei, in special cu privire la cantitate, calitate si tipul ofertei, acordandu-se o atentie deosebita produselor obtinute in cantitati corespunzatoare pentru industria prelucratoare si pentru reteaua de comercializare.
Cele prezentate mai sus, trebui sa fie vazute de catre mii de producatori agricoli, care au exploatatii de subzistenta si semi – subzistenta, din toate tara, cu ocazia excursiilor organizate de catre sindicate, asociatii, fundatii, Ministerului Agriculturii, la cele mai apreciate grupuri de producatori din UE. Doar dupa ce au vazut, au povestit, celor ramasi acasa, cele vazute si s-au luminat cu totii, ar trebui sa infiinteze grupuri de producatori cu adevarat functionale.




