
Fondurile nerambursabile acordate prin AFIR pentru gestionarea si prevenirea riscurilor la nivelul exploatatiilor se ridica la o valoare totala de aproximativ 5,7 milioane de euro, beneficiari fiind 2.574 fermieri. Acest sprijin financiar acordat fermierilor activi este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile si platita efectiv de fermier si este acordat in cadrul submasurii 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor si a plantelor”, din Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020). Alocarea totala pentru aceasta submasura este de 23,6 milioane de euro.
Fata de anul 2019, numarul de solicitari si in speta suma care va reveni beneficiarilor este de aproape patru ori mai mare.
Pana in prezent, au fost deschise doua sesiuni de primire a cererilor de finantare, depunandu-se in total 7.809 de cereri de finantare, cu o valoare de 15,8 milioane euro. Dintre acestea, 5.720 de cereri, cu o valoare de 11,2 milioane euro, au fost admise pentru finantare.
In prima sesiune, deschisa in anul 2019 pentru asigurarea culturilor de primavara din 2019, fermierii au depus 1.572 de cereri de finantare, insumand 3,4 milioane euro, din care au fost admise pentru finantare 1.073 cereri, cu o valoare de 1,8 milioane euro.
In cea de a doua sesiune, deschisa in anul 2020, au fost depuse 6.237 de cereri de finantare prin care s-au solicitat 12,3 milioane euro. Dintre acestea, pana in prezent, 4.647 au fost admise pentru finantare, valoarea acestora fiind de 9,4 milioane euro. Sesiunea din 2020 a avut ca scop asigurarea culturilor de toamna din anul 2019 si a culturilor de primavara din anul 2020.
Riscurile eligibile in cadrul submasurii 17.1 sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arsita, inundatiile, grindina, inghetul (timpuriu de toamna, de iarna sau tarziu de primavara), ploile torentiale sau ploile excesive si de lunga durata, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finantare se numara si infestarile cu organisme de carantina daunatoare plantelor prevazute in HG nr. 563/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.
Informatii suplimentare despre prima de asigurare a culturilor, a animalelor si a plantelor
Cresterea spectaculoasa a numarului de solicitari si a sumelor angajate se datoreaza in primul rand masurilor pe care AFIR le-a implementat in anul 2020 pentru simplificarea procesului de depunere a cererilor de finantare, de implementare si de obtinere a platilor de catre beneficiari.
O astfel de masura este lansarea unei sesiuni anuale pentru contractele de asigurare atat pentru sectorului vegetal, cat si pentru cel zootehnic. In plus, in sesiunea din 2020, sprijinul a fost majorat la 70% din valoarea primei de asigurare eligibile si platite efectiv de catre fermier, pentru toate categoriile de solicitanti, indiferent de dimensiunea economica a exploatatiei agricole.
O alta masura a fost eliminarea obligativitatii de a prezenta extrasul din Registrul Agricol. Mai mult, a fost limitat la patru numarul documentelor obligatorii necesare la depunerea Cererii de finantarea, si anume, contractul de asigurare si anexele la acesta, documentul/ documentele care atesta plata a cel putin 50% din valoarea integrala a primei de asigurare, actul de identitate al persoanei fizice/ reprezentantului legal si documentul privind codul IBAN al solicitantului. De asemenea, a fost acceptata prezentarea inclusiv a documentelor pentru platile prin POS, pentru justificarea platii a cel putin 50% din valoarea integrala a primei de asigurare.
A fost simplificata Cererea de finantare, in sensul eliminarii obligativitatii de a completa suprafetele asigurate pentru fiecare parcela, precum si calculul privind dimensiunea economica a exploatatiei si a fost eliminata obligativitatea de a prezenta documente stampilate conform prevederilor Legii nr. 169/2019. Totodata, in 2020, fermierii au avut posibilitatea de a solicita sprijinul si pentru contractele de asigurare incheiate in euro.
La nivelul intregii Agentii, un prim obiectiv spre simplificarea relatiei cu solicitantii si beneficiarii a fost reducerea birocratiei, prin eliminarea obligativitatii beneficiarilor de a se deplasa la mai multe institutii pentru obtinerea documentelor necesare implementarii proiectelor cu finantare europeana.
In acest sens, AFIR a incheiat protocoale de colaborare al caror obiect este obtinerea accesului la bazele de date ale diverselor institutii, astfel incat, in acest moment, expertii AFIR au astfel posibilitatea de a interoga direct bazele de date ale APIA, ANAF, ANCPI etc.
Un alt obiectiv atins a fost simplificarea procesului de depunere a documentelor aferente proiectelor. Astfel, pentru eliminarea obligativitatii solicitantilor si beneficiarilor PNDR de a se deplasa pentru depunerea documentelor la sediile AFIR, la nivelul institutiei au fost dezvoltate aplicatii pentru depunerea online a documentelor pentru intregul flux procedural. Ca si exemple, putem da depunerea online a Cererilor de finantare sau depunerea online a cererilor de plata – aplicatie pentru depunerea online a documentelor care fac parte din dosarul de plata, incepand cu cererea de plata, cu privire la cheltuielile efectuate, copiile facturilor si toate documentele contabile. Documentele justificative relevante solicitate pot fi, de asemenea, incarcate in aplicatie.
Mai mult, ca si solutii alternative pentru operatiunile care implicau prezenta fizica la sediile Agentiei, precizam ca, inca din august 2018, pentru beneficiarii PNDR, AFIR a implementat utilizarea semnaturii electronice incepand din etapa de contractare si pana la ultima transa de plata.
AFIR
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale










