
Titlurile zilei:
- Declaratiile anuale privind cota de lapte;
- Orele suplimentare vor fi platite la APIA;
- 6 zile la tara cu 150 lei;
- Codul de bune practici va fi adoptat;
- ANARZ va controla subventiilor la oi si capre;
- Cu 1,8 milioane ha mai putin in cererile din 2008.
Declaratiile anuale privind cota de lapte
Fermierii care detin cota de lapte trebuia sa depuna pana in 14 mai, declaratiile anuale privind vanzarile de lapte realizate in perioada 1 aprilie 2007-31 martie 2008, iar cei care nu respecta aceasta prevedere risca sa piarda dreptul de a mai comercializa lapte in urmatorii ani de cota.
“Fermierii care au primit cota de lapte pentru vanzari directe trebuie sa depuna declaratia privind vanzarile realizate in anul de cota 2007-2008. Cei care nu depun aceasta declaratie pana pe 14 mai vor fi notificati, iar daca in termen de doua saptamani nu depun declaratiile risca sa piarda dreptul de cotai”, sustine directorul Departamentului de Administrare a Cotelor de Lapte (DACL), Lucian Elisei. Acesta a precizat ca aproximativ 590.000 de fermieri trebuie sa depuna declaratia privind cota de lapte realizata in anul de cota 2007-2008.
“In ceea ce priveste cota de livrari la fabrici, obligatia de a trimite declaratiile revine procesatorilor. Dupa primirea declaratiilor, se va realiza o evaluare a cotei de lapte din anul 2007-2008, cel mai probabil in august”, a mentionat Elisei. Potrivit metodologiei de acordare a cotelor de lapte, fermierii care au primit cota de lapte pentru vanzare directa au fost obligati sa tina o evidenta a cantitatii de lapte produse si comercializate, urmand ca la sfarsitul anului de cota sa depuna o declaratie pe propria raspundere. In cazul producatorilor care au solicitat cota pentru livrarea la fabrica, responsabilitatea declaratiilor revine fabricii. Astfel, in fiecare fabrica care achizitioneaza lapte trebuie sa existe o evidenta stricta a cantitatii de lapte si a furnizorilor.
Orele suplimentare vor fi platite la APIA
Guvernul a aprobat In sedinta de Guvern de miercuri o nota prin care Ministerul Agriculturii a solicitat ca orele suplimentare prestate de angajatii Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) sa fie platite, a declarat ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos.
“S-a aprobat in sedinta de Guvern de astazi o nota prin care am solicitat ca angajatilor APIA sa le fie platite orele suplimentare. Trebuie sa facem niste modificari de acte normative, dar de principiu s-a aprobat. Am cerut sa nu mai fie impus acel plafon de 30% pentru APIA. Eu bugetul il am oricum, nu trebuie suplimentat, doar sa ma lase in mod legal sa dau banii”, a spus Ciolos.
El a adaugat ca acordarea banilor este o chestiune de una-doua saptamani.
6 zile la tara cu 150 lei
Asociatia Nationala pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural din Romania a lansat cea de a XI-a editie a programului special “Vacante la tara”, ce se deruleaza in perioada 5 mai – 15 iunie 2008.
In program s-au inscris sute de pensiuni turistice din peste 30 de localitati din tara. Tariful pentru un sejur la o pensiune de 2 margarete este de 150 de lei, iar la 3 si 4 margarete este de 195 de lei si include doar cazarea. Durata unui sejur este de 5 nopti (6 zile). Ne bucuram ca ANTREC continua sa ofere acest tip de programe. Zona rurala a tarii noastre trebuie promovata si publicului roman, tot mai urbanizata, a declarat Lucia Morariu, Secretar de stat pentru turism in MIMMCTPL.
Achizitionarea acestui produs se face direct de la filialele ANTREC din tara sau de la sediul central.
Codul de bune practici va fi adoptat
Dupa saptamani intregi de dispure, reprezentantii supremarketurilor si producatorii agricoli au hotarat impreuna cu Ministerul Agriculturii sa adopte un cod de bune practici, care sa reglementeze felul in care sunt stabilite preturile la alimentele vandute in lanturile de magazine.
Producatorii acuza hipermarketurile ca impun taxe pe produse care fac ca preturile sa creasca si cu 30 de procente.
Documentul va fi discutat saptamana viitoare, iar producatorii spera ca prin adoptarea lui sa se ajunga la scaderea pretului la alimente. Directorul general al Patronatului Viei si Vinului, Ovidiu Gheorghe, a precizat la BBC ca producatorii spera ca prin aplicarea viitorul ghid de bune practici, preturile la produse sa difere simtitor de la un hipermarket la altul si sa scada in general cu 15-30 de procente.
ANARZ va controla subventiilor la oi si capre
Agentia Nationala de Ameliorare si Reproductie in Zootehnie (ANARZ) va prelua de la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) controlul cererilor de subventii pentru oi si capre, care ar putea fi acordate in acest an pentru 6,5-7 milioane de animale, in crestere cu 20%.
„ANARZ a realizat pentru anul 2008 o estimare cu privire la efectivul eligibil pentru prime pe cap de animal (ovine/caprine), rezultand un efectiv prognozat de 6,5-7 milioane de capete, in crestere cu 20% fata de anul precedent. In aceste conditii, a fost perfectat un acord de delegare cu ANARZ conform caruia personalul din unitatile teritoriale ale acestei agentii vor prelua activitatea de control pe teren pentru plaatile nationale complementare la speciile ovine si caprine“, se arata intr-un comunicat al APIA.
Cu 1,8 milioane ha mai putine in cereri le din 2008
Romania risca sa piarda o parte din fondurile UE alocate pentru plata la hectar in 2008, deoarece fermierii au depus, pana marti, cereri pentru 6,9 mil. hectare, fata de suprafata de referinta de 8,7 mil. hectare, iar plafonul financiar se va diminua proportional cu suprafata neacoperita.
Campania de depunere a cererilor pentru plata la hectar aferenta anului 2008 se apropie de sfarsit, termenul limita pana la care fermierii pot solicita sprijinul financiar fiind 15 mai. Dupa aceasta data, se mai pot depune cereri, insa cu penalizari de 1% pentru fiecare zi de intarziere, pana la data de 9 iunie 2008. Pentru cererile care se depun pana la 15 mai, se mai pot face modificari de adaugare sau retragere a suprafetelor pana la data de 30 mai. “Pana marti, 13 mai, au depus cereri 932.000 de fermieri, pentru o suprafata de 6,9 mil. hectare”, a declarat, ieri, pentru NewsIn, directorul general al APIA, Dan Gherghelas.
In 2008, pentru plati directe la hectar, Romania primeste suma de 527.9 mil. euro pentru o suprafata de referinta de 8,7 mil. hectare, ceea ce reprezintă circa 60,6 euro la hectar.





