Stirile zile de 2.04.2008

CategorIes:

By

·

4 – 6 minute

Titlurile zilei:

  • 02 – 25 aprilie 2008 sesiune de cereri de proiecte;
  • Modul de acordare a subventilor nu incurajeaza eficienta;
  • Auchan si Real nu vand alimente modificate genetic;
  • Romania in primele state UE la numar de animale;
  • In curand Oficiul pentru Produse Traditionale si Ecologice..

 

 

 

02 – 25 aprilie 2008 sesiune de cereri de proiecte

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) anunta lansarea, in perioada 02 – 25 aprilie 2008, celei de a doua sesiuni de cereri de proiecte pentru acordarea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltare rurala conform Masurilor de investitii din cadrul PNDR prezentate mai jos.

  • Fondurile disponibile pentru Masura 121 Modernizarea exploatatiilor agricole sunt de 57.856.627 Euro. Suma maxima nerambursabila care poate fi acordata pentru finantarea unui proiect din cadrul Masurii 121 este de 2.000.000 Euro. Fondurile alocate Masurii 121 sunt aferente sesiunii aprilie 2008.
  • Fondurile disponibile pentru Masura 123 Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere (fara schemele de ajutor de stat) sunt de 51 053 886 Euro. Suma maxima nerambursabila care poate fi acordata pentru finantarea unui proiect din cadrul Masurii 123 este de 3.000.000 Euro. Fondurile allocate Masurii 123 sunt aferente sesiunii aprilie 2008.
  • Fondurile disponibile pentru Masura 322 Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea în valoare a mostenirii rurale sunt de 103.072.495 Euro. Suma maxima nerambursabila care poate fi acordata pentru finantarea unui proiect din cadrul Masurii 322 este de 6.000.000 Euro. Fondurile alocate Masurii 322 sunt aferente sesiunii aprilie 2008.

Depunerea proiectelor se va face la sediile OJPDRP. Solicitantul de finantare trebuie sa indeplineasca cerintele de conformitate si eligibilitate mentionate in cadrul Ghidului Solicitantului aferent fiecarei masuri. Pentru a fi selectat pentru finantare proiectul trebuie sa depaseasca punctajul minim prevazut pentru fiecare masura, conform Ghidului Solicitantului.

Procedura de selectie va fi afisata pe site-ul APDRP, MADR si la fiecare CRPDRP si OJPDRP. Termenul limita de depunere pentru aceasta sesiune de cereri de proiecte este: 25 aprilie 2008, ora 16.00.

Anuntarea rezultatelor pentru cererile de finantare depuse in luna aprilie se va face dupa aprobarea Raportului de Selectie de catre Directorul General al Autoritatii de Management. APDRP va notifica in scris pe toti solicitantii privind rezultatul evaluarilor cererilor de finantare depuse de catre acestia la sediile APDRP.

 

Modul de acordare a subventilor nu incurajeaza eficienta

In ultimii sapte ani, Romania a alocat agriculturii subventii totale de 21 miliarde lei (aproximativ sase miliarde euro), cu sume crescatoare de la an la an.

Cantitatea de cereale a scazut de aproape trei ori in intervalul 2001-2007, desi catre sectorul vegetal a mers cea mai mare parte a subventiilor. Sunt cifre comunicate de catre ministrul agriculturii.

In zootehnie, numarul de capete a ramas stabil sau a crescut usor.

Deci subventiile, sau cel putin modul in care acestea se acorda, nu incurajeaza productia si nici eficienta. Ele sunt pur si simplu un fel de ajutoare sociale pentru populatia saraca de la sate.

 

Auchan si Real nu vand alimente modificate genetic

Hipermarketurile Real si Auchan Romania nu vor mai comercializa alimente etichetate cu OMG (organisme modificate genetic ), alaturandu-se astfel altor retaileri prezenti pe piata nationala, precum Billa, Kaufland sau Penny, potrivit reprezentantilor

Greenpeace a publicat recent a III-a editie a Ghidului consumatorului pentru alimentele modificate genetic (MG). Potrivit reprezentantilor Greenpeace, pe lista rosie sunt trecute super si hipermarketurile care nu au raspuns la solicitarile organizatiei ecologiste sau nu pot garanta ca nu comercializeaza alimente MG, pe lista portocalie sunt trecuti retailerii care garanteaza doar pentru produsele marca proprie, iar pe cea verde magazinele care nu comercializeaza nici un fel de produse MG.

In prezent, pe lista rosie sunt trecute supermarketurile Artima si La Fourmi, pe cea portocalie Metro, Selgros, Carrefour, Mega Image, iar pe cea verde Bila, Kaufland, Real, Auchan, Penny si majoritatea retailerilor prezenti pe piata.

 

Romania in primele state UE la numar de animale

Romania se situa, anul trecut, in primele zece state in UE in functie de efectivele de bovine si porcine, desi aflate in scadere, si pe pozitia patru in functie de efectivul de ovine si caprine, numarul acestora fiind de 9,33 milioane de capete


Romania cu 2,81 milioane de capete se afla in primele zece tari ale UE, dupa state membre cu traditie in cresterea bovinelor, precum Franta (19,12 milioane de capete), Germania (12,6 milioane de capete), Marea Britanie (10,07 milioane de capete), Italia (6,57 milioane de capete), Spania (6,4 milioane de capete), Polonia (5,4 milioane de capete) si Olanda (3,82 milioane de capete), se spune în comunicat.

Romania cu 6,56 milioane de porcine s-a situat pe locul opt in UE, dupa Germania (26,94 milioane de capete), Spania (25,61 milioane de capete), Polonia (17,62 milioane de capete), Franta (14,96 milioane de capete), Danemarca (13,17 milioane de capete), Olanda (11,71 milioane de capete) si Italia (9,27 milioane de capete).

In curand Oficiul pentru Produse Traditionale si Ecologice

Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) ar putea emite, la solicitarea ministrului agriculturii Dacian Ciolos, un set de derogari potrivit carora produsele alimentare realizate in mod traditional sa se comercializeze pe piata nationala, nu doar pe cea locala.

“Am cerut ANSVSA sa pregateasca un ordin cu normele pe baza carora se dau derogari privind procesarea acestor produse respectand criteriile de traditionalitate. Deci, se dau derogari astfel incat se aplica normele de igiena, dar se tine cont de criteriile de traditionalitate, iar produsul poate fi comercializat pe piata nationala, fara sa mai existe limitarea la piata locala”, a declarat ministrul agriculturii, Dacian Ciolos, in cadrul expozitiei de promovare a produselor agroalimentare romanesti la Parlamentul European “AgRo Romania – Traditie si Recunoastere”.

Sursa: http://www.pescurt.ro/agricultura



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.